Vânzările nete s-au situat la 297,5 milioane de lei, cu 34% mai mari faţă de perioada ianuarie-martie 2017.
Rezultatele au fost influenţate pozitiv de creşterea cantităţilor de produse finite comercializate, în principal la oxo – alcooli, precum şi de majorarea preţurilor la soda caustică lichidă şi sodă caustică solidă determinată de reducerea producţiei la nivel european, cauzată de închiderea instalaţiilor care utilizau tehnologia cu mercur.
La sfârșitul primului trimestru, Oltchim avea datorii totale de 1,3 miliarde de lei, din care cea mai mare parte, de 1 miliard de lei erau datorii înregistrate în conformitate cu Planul de reorganizare, iar 170 milioane lei erau datorii nete acumulate după intrarea în insolvenţă.
Societatea din Râmnicu Vâlcea are 2.000 de angajați.