FacebookTwitterLinkedIn

În sezonul al treilea din „Into the Badlands”, Sunny (Daniel Wu) trăiește izolat de lume, străduindu-se să aibă grijă singur de băiețelul său, Henry, după moartea lui Veil. Copilul se îmbolnăvește și Sunny trebuie să plece – alături de Bajie (Nick Frost) – înapoi în Badlands, regiune destabilizată, în urma conflicului dintre Văduvă (Beecham) și Baroneasa Chau (Eleanor Matsuura), notează Media Expres.

Văduva nu mai este sprijinită de Tilda (Ioannides) sau Waldo (Stephen Lang) și trebuie să-și găsească aliați noi: Lydia (Orla Brady) și Nathaniel Moon (Sherman Augustus) – fostul regent care și-a pierdut mâna din cauza lui Sunny și Bajie, în sezonul al doilea.

Un lider nomad misterios pe nume Pilgrim (Babou Ceesay) sosește în Badlands, decis să reinstaureze civilizația Azra și să dea naștere unei noi ere a „păcii”, ceea ce îi determină pe dușmanii de altădată să facă front comun pentru a apăra zona.

Seria îi are în rolurile principale pe Daniel Wu în rolul „Sunny”, Nick Frost – „Bajie”, Emily Beecham – „Văduva”, Aramis Knight – „M.K.”, Orla Brady – „Lydia”, Ally Ioannides – „Tilda”, Sherman Augustus – „Moon”, Babou Ceesay – „Pilgrim”, Lorraine Toussaint – „Cressida”, Ella-Rae Smith – „Nix”, Lewis Tan – „Gaius Chau” și Dean-Charles Chapman – „Castor”.

Alfred Gough și Miles Millar sunt creatori/showrunneri/producători executivi și scenariști, Stephen Fung – producător executiv și regizor, Stacey Sher – producător executiv, Michael Shamberg – producător executiv, Michael Taylor – producător executiv și scenarist, Karen Richards – producător executiv și Paco Cabezas – producător executiv / regizor.

VOLUMUL DE PUBLICITATE PE TELEVIZIUNILE DE FILME ȘI SERIALE – TRIMESTRUL I 2018