În cei 20 de ani de activitate, Porsche România, importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale și Das WeltAuto a livrat clienților peste 455.055 de autoturisme.
Brent Valmar, director general Porsche România se arată încrezător în privința acestui an și dorește să își păstreze poziția de lider pe piața autohtonă. Până în 2025, compania plănuiește să depășească pragul de 50.000 de unități vândute anual.
“O miză importantă pentru viitor este, de asemenea, contribuția noastră la strategia de mobilitate a României, alături de distribuitori, parteneri și autorități. Vorbim aici despre înnoirea parcului auto și pregătirea pentru transformările majore aduse de noile tehnologii și noile nevoi de mobilitate”, adaugă Valmar.
Pentru anul 2018, Porsche Romania și-a propus să livreze 500 autovehicule electrice și să continue instalarea stațiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice în rețeaua proprie, astfel încât în cel mult doi ani, toți dealerii Porsche România să aibă în dotare stații de încărcare.
Anul acesta, Porsche România va fi prezentă la Salonul Internațional Auto București 2018, unde va prezenta cele mai noi modele ale concernului, precum și modele aniversare special concepute pentru clienții români.
