Când a venit prima dată ideea Open Kitchen-ului și de ce tocmai acum?
În 2009 mi-a trecut prima dată prin minte. Atunci mă gândeam mai mult la un „hidden kitchen“ – un loc în care să pot aduna oamenii care ar fi vrut să încerce mâncarea pe care o pregăteam – abia mă apucasem de gătit și voiam să împart cu toată lumea. E bine că nu s-a întamplat atunci, nu aveam nici pe departe experiența necesară.
Ideea studioului a apărut acum doi ani, dintr-o necesitate: aveam nevoie de un spațiu în care să-mi desfășor mai bine și mai eficient proiectele de pe Mazilique.ro, unde să testez rețetele, să le fotografiez, să filmez; un loc suficient de mare cât să-mi adune toate ustensilele, sutele de farfurii și armata de roboți de bucătărie. S-a întâmplat anul acesta pentru că abia în toamnă am reușit să găsesc un spațiu care să mi se pară potrivit pentru ce îmi doream și ce urma să fac: un open space luminos, accesibil ca zonă, în care să-mi pot amenaja o bucatarie suficient de mare și unde să întind o masă cât să-mi pot aduna în jurul ei toți prietenii.
Este pregătit Bucureștiul pentru Mazilique Studio sau ai întâmpinat și confuzii legate de open kitchen versus restaurant?
Nu mă amăgesc că ar fi vreun concept revoluționar – e o bucătarie deschisă, la propriu și la figurat. Știam că se vor crea confuzii, a trebuit să explic de multe ori că Mazilique Studio nu e restaurant, bar sau bistro – e „biroul“ meu cu bucătărie inclusă, care se dedublează deseori în spațiu care găzduiește diverse evenimente sau workshop-uri. Cu siguranță Bucureștiul e pregătit. În ultimii ani, oamenii au o curiozitate tot mai mare legată de experiențele culinare, așa că e loc pentru multe tipuri de proiecte. Cu cât mai diverse, cu atât mai bine și mai interesant pentru o piață care are întotdeauna nevoie de un strop de efervescență.
Care au fost cele mai cool experiențe cu „open kitchens“ avute în alte colțuri de lume?
Cele din bucătăriile prietenilor mei, atunci când am stat împreună lângă o sticlă de vin și o farfurie cu ceva de mâncare. Știi cum, la o petrecere, bucătăria atrage și polarizează oamenii? De la asta a pornit studioul – de la bucătăria neîncăpătoare de acasă, pe care am replicat-o la o scară mai mare, astfel încat să avem loc toți. Altfel, în ceea ce privește spațiile ceva mai publice, anul trecut am fost la Rochelle Canteen (Rochelle School, Arnold Circus, Londra E2). Ascuns în curtea unei clădiri victoriene, în magazia de biciclete a unei foste școli, e acest loc în care nu ai cum să intri din întâmplare.
Trebuie să găsești ușa scolii, să suni la interfon și doar așa poți intra în „cantină“. Și asta doar la mic-dejun sau la prânz, pentru că nu e deschis tot timpul. Și trebuie să ai bani cash la tine, pentru că nu poți plăti cu cardul, și să-ți aduci băutura, pentru că locul nu are licență. „Cantina“ din fostul șopron are un meniu semnat de Margot Henderson și e împărțită în două părți egale: jumătate este bucătărie, iar cealaltă jumătate e cârciuma ocupată de mese comune. Te așezi la una dintre ele, tragi cu ochiul la forfota din cealaltă parte a camerei, primești un meniu printat pe o foaie A4 (care se schimbă în fiecare zi) și mănânci ceva simplu with a twist și de sezon. E o experiență pe care o s-o repet și în următoarele vizite la Londra.
Dacă ar trebui să alegi un signature-dish Mazilique, care ar fi acela?
Eu nu aș putea alege, mai ales pentru că nu cred că am unul. Un signature dish ar trebui să vină după ce ai acumulat suficient de multă experiență cât să perfectezi un fel de mâncare care să vorbească despre tine ca bucătar. Nu cred că e cazul meu, mai am multe de învățat, iar aspirațiile mele sunt, deocamdată, departe de titlul de chef. Ce pot să spun însă e că, la petrecerile cu prietenii, mi se cere des să repet rețetele de parfait de ficat cu stafide în vin și banana bread cu nuci. Dar, altfel, mie îmi place să testez mereu câte ceva nou.
Cum poate ajunge în Open Kitchen-ul tău cineva care vrea o experiență „by Mazilique“?
Trimite un mail sau dă un telefon. Dacă timpul ne permite, putem organiza un eveniment privat la studio. Altfel, e și păcat de masa mare din stejar – mi-ar plăcea să se bucure cât mai mulți oameni în jurul ei.
Cum arată micul-tău dejun? Dar o cină „a la Mazilique“?
De multe ori sar mic-dejunul, pentru că mă grăbesc să ajung la studio. Așa că pregătesc ceva acolo, iar rețetele depind mult de sezonalitate. Dar dacă e un weekend leneș în care sunt acasă, fac ce știu cel mai bine: exagerez. Adică pancakes cu bacon și sirop de arțar, scones cu unt și gem, croissants cu jamon iberico, ouă scrambled cu ciuperci trase la tigaie și sparanghel sau, dacă sunt în sezon, trufe, niște salate cu multe culori și texturi, terină de foie gras, poate niște șampanie.
Într-o lume ideală, care ar fi chef-ul cu care ți-ai dori să gătești cândva în Mazilique Studio?
Aș spune Grant Achatz (Alinea, Chicago) sau orice alt chef de calibrul lui, pentru că mă fascinează ambiția, tenacitatea și pasiunea acestor oameni. Dar probabil că aș alege să gătesc cu Anthony Bourdain, pentru că sigur e mai fun și, în loc să discutăm despre tehnici moleculare, am deschide niște stridii și niște sticle de vin.
Pe când un „cooking book“ by Mazilique?
E un work in progress deja de trei ani. Și, când spun in progress, de fapt vreau să zic că am scris trei paragrafe și nici nu mai știu unde e salvat documentul. Ce știu sigur e că tema cărții ar fi mulată pe stilul meu de a aborda bucătăria, care ține în primul rând de plăcerea de a împărți momente și experiențe cu ceilalți – prieteni, familie, iubiți, oameni mișto.