FacebookTwitterLinkedIn

Omul de afaceri Dan Adamescu, locul 2 în top Forbes 500 Miliardari, a fost reţinut, joi, în dosarul în care este suspectat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri era acţionar, potrivit DNA, informează MEDIAFAX.

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, ora 13:30, a omului de afaceri Grigore Dan Adamescu pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de dare de mită, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

„Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era inculpatul Adamescu Grigore Dan”, a precizat DNA.

Cine sunt cei mai bogați români în 2013?

Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar, au arătat procurorii.

„Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul  să emită o factură pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au fost ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soţiei, suma de bani”, potrivit DNA.

Vezi AICI averea lui Dan Adamescu!