FlowX.AI, platformă de inteligență artificială pentru bănci, asigurări și logistică, anunță că antreprenorul Radu Georgescu se alătură board-ului companiei.
Numirea vine în timp ce compania, cu sediul la New York și echipa de inginerie la București, își extinde colaborările cu bănci, asigurători și instituții guvernamentale din mai multe țări. „Am văzut ce poate construi o echipă de tehnologie determinată, atunci când gândește și acționează ca o companie globală din prima zi. FlowX.AI are viziunea, produsul, echipa și clienții pentru a deveni lider în enterprise AI, iar eu mă bucur să ajut”, a declarat Radu Georgescu.
Georgescu are peste 30 de ani de experiență în construirea de afaceri în tehnologie. Printre exiturile sale se numără RAV Antivirus, preluată de Microsoft în 2003, GECAD ePayment, achiziționată de Naspers în 2010, și Avangate, cumpărată de Francisco Partners în 2013. El este partener fondator al Gecad Ventures, care investește în software și tehnologii high-tech, și și-a început cariera în 1992, ca inginer CAD la ARMUS. A condus RAV Antivirus, Axigen, Avangate și Coinzone și a făcut parte din consiliile PayU România și Vector Watch, preluată de Fitbit în 2016. În prezent conduce advisory board-ul SeedBlink, platforma europeană de execuție a tranzacțiilor de venture capital, și este membru în consiliul SymphoPay.
FlowX.AI a fost fondată în 2020 de Ioan Iacob (CEO), Șerban Chiricescu (CTO) și Radu Cautiș și are peste 150 de angajați. Compania spune că platforma ei rulează peste 220 de agenți AI de nivel enterprise și peste 50 de modele de limbaj (LLM) pe Hugging Face și că printre clienți se numără State Street, Legal & General, Banca Transilvania și OTP Group. Firma a atras peste 43 de milioane de dolari, runda Series A fiind condusă de Dawn Capital, cu participarea Day One Capital, PortfoLion și SeedBlink. FlowX.AI mai spune că are certificare ISO 27001, conformitate SOC 2 Type I (Type II în curs) și că în septembrie 2026 Agentic Index a clasat-o pe primul loc în categoria agent infrastructure, din 189 de companii.
„Radu a dus companii de tehnologie de la o echipă mică la clienți globali și a făcut asta de trei ori. Să construiești o companie care câștigă la nivel global e deja greu. Să o faci în mod repetat înseamnă că știi care decizii contează încă de la început și care doar par urgente”, a spus Ioan Iacob, CEO și cofondator al FlowX.AI.