AIM Solution Serv, companie românească care furnizează bancomate și terminale POS pentru bănci, a încheiat 2025 cu afaceri de 67,8 milioane de lei, aproximativ 13,5 milioane de euro, în scădere cu 26,2% față de 2024, anul cu cele mai mari venituri din istoria firmei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
Profitul net a urmat aceeași direcție și a coborât cu 25,9%, la circa 6,2 milioane de lei, aproximativ 1,2 milioane de euro. Raportat la cifrele de anul trecut, compania a pierdut într-un an în jur de 24 de milioane de lei din venituri și peste 2 milioane de lei din profit.
Înființată în 2003, firma vinde ATM-uri, inclusiv modele cu reciclare de numerar, terminale de plată cu cardul și chioșcuri de plată, pe care le integrează, le instalează și le întreține. Are helpdesk nonstop și puncte de service în 30 de orașe. Printre clienți se numără, potrivit site-ului companiei, CEC Bank, Banca Transilvania, BRD, Raiffeisen Bank și Libra Internet Bank.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.