FacebookTwitterLinkedIn

TAROM va exista cu siguranţă şi anul viitor și traversează un proces de modernizare şi consolidare, potrivit directorului general, Cristian Anghel.

Prezent la o conferinţă de presă susţinută de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, Anghel a fost întrebat dacă TAROM va mai zbura în lunile ianuarie/februarie 2027, notează Agerpres.

„Răspunsul este în mod cert afirmativ. TAROM va zbura şi anul viitor. Avem planuri mari pentru TAROM. Am recepţionat două aeronave Boeing MAX de ultimă generaţie în lunile septembrie şi octombrie. Urmează alte două aeronave să fie recepţionate de către TAROM în aprilie 2027. Şi, cu această ocazie, îndemn toţi pasagerii companiei TAROM să cumpere cu încredere bilete la compania TAROM, pentru că traversăm un proces de modernizare şi consolidare, iar TAROM va exista cu siguranţă şi anul următor”, a subliniat directorul general.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri, la un eveniment de specialitate, că planul de restructurare a companiei TAROM trebuie renegociat cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârşitul anului, iar luna aceasta ar trebuie începute demersurile.

Potrivit acestuia, planul de restructurare ar fi trebuit să se termine, însă nu a fost realizat şi astfel trebuie renegociat.

Şeful autorităţii de concurenţă a mai precizat că a discutat cu ministrul Transporturilor şi al Energiei şi vor fi demarate demersurile chiar în această lună.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.