FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, din cele cinci proiecte depuse de România în acest an, două au fost selectate direct pentru finanţare, iar celelalte trei au fost trecute pe lista de rezervă, putând intra la finanţare în cazul unui buget suplimentar disponibil.

„Finanţarea programelor SIMPLE este pusă în aplicare de statele membre în cadrul gestiunii partajate. Vor primi finanţare din partea UE în valoare de aproximativ 4 milioane euro, după semnarea acordurilor de grant”, se arată în comunicat

Campaniile se vor concentra pe promovarea în ţări din afara Uniunii Europene, cum ar fi Japonia şi Thailanda, a sucurilor de cătină în amestec cu ghimbir sau măr, nectar de cătină, cătină organică uscată sau măcinată, ulei de cătină, amestecuri din cătină cu colagen sau ginseng şi apilarnil, dar vor viza şi pieţele din ţări ale UE, precum Franţa, Germania şi cea naţională, prin promovarea unei game variate de produse din carne de pui, cum ar fi: muşchiuleţ de pui, pipote şi inimi, ficat de pui, pulpe de pui etc.

Programele de promovare aprobate susţin obiectivele Pactului Verde European, ale Strategiei „De la fermă la consumator” (Farm to Fork) şi ale Politicii Agricole Comune (PAC), punând accent pe sustenabilitate şi agricultură ecologică.

Selecţia a fost realizată în cadrul campaniei 2026 a Politicii UE de promovare a produselor agricole „Enjoy, it’s from Europe”. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.