FacebookTwitterLinkedIn

Investițiile în energie regenerabilă și eficiență energetică au redus emisiile operaționale ale Genesis Property cu peste 44% față de 2019. Performanța a propulsat compania în evaluarea internațională GRESB, reperul global utilizat de investitori pentru măsurarea indicatorilor ESG în sectorul imobiliar.

Genesis Property anunță extinderea capacităților fotovoltaice din portofoliu, având ca țintă o producție anuală de cel puțin 1 milion kWh (1.000 MWh) până în 2030, valoare de peste două ori mai mare față de nivelul actual.

În prezent, dezvoltatorul dispune de o capacitate instalată de aproximativ 500 kW în cadrul campusurilor YUNITY Park și West Gate Business District. Prin intermediul acestor sisteme fotovoltaice, compania a generat 491.793 kWh de energie electrică pe parcursul anului 2025. Planurile de dezvoltare pe termen mediu prevăd instalarea unor capacități suplimentare de 300-400 kW pe acoperișurile clădirilor din West Gate, în perioada 2026-2029.

„Până în 2030, Genesis Property își propune să ajungă la o producție anuală de cel puțin 1 milion kWh, echivalentul estimativ a minimum 5% din totalul energiei electrice achiziționate. Vom realiza acest obiectiv prin extinderea capacității fotovoltaice, inclusiv cu încă 300–400 kW pe acoperișurile clădirilor din West Gate Business District”, a declarat Ionel Purice, CEO al Genesis Property.

Strategia dezvoltatorului depășește însă componenta de producție proprie. Începând cu anul 2024, Genesis Property achiziționează 100% din energia electrică necesară întregului portofoliu din surse regenerabile certificate. Măsura acoperă atât clădirile de birouri, cât și campusul rezidențial studențesc West Gate Studios. Potrivit estimărilor companiei, această tranziție asigură o reducere a emisiilor de carbon cu cel puțin 3.500 de tone de CO₂ anual, crescând totodată reziliența energetică a portofoliului.

Această strategie de sustenabilitate se reflectă direct în indicatorii operaționali. Conform ultimului inventar al emisiilor de gaze cu efect de seră, compania și-a redus emisiile operaționale directe și indirecte cu peste 44% față de anul de referință 2019, scăzând de la 5.310 tone la 2.963 tone CO₂ echivalent.

Progresul a fost validat de GRESB (Global Real Estate Sustainability Benchmark), cel mai riguros sistem internațional de evaluare ESG în imobiliare, ale cărui scoruri sunt urmărite activ de marii investitori și finanțatori globali pentru managementul riscului. În ediția din 2026, Genesis Property a obținut un scor de 70,8 puncte, în creștere cu aproape 7 puncte față de anul anterior și cu 13,8 puncte comparativ cu prima participare, din 2024.

„Pentru noi, valoarea participării la GRESB nu constă doar în creșterea scorului, ci mai ales în capacitatea de a măsura progresul și de a identifica unde putem îmbunătăți performanța clădirilor. Investim constant în eficiență energetică, energie regenerabilă și modernizarea portofoliului, iar rezultatele trebuie să fie concrete, măsurabile și transparente”, a adăugat Ionel Purice.

Pentru proprietarii de active, evaluările ESG au depășit demult zona reputațională, devenind un criteriu financiar eliminatoriu. Investitorii instituționali și corporațiile multinaționale folosesc acești indicatori ca standard în deciziile de finanțare, achiziție sau închiriere de spații.

Actualul program de investiții continuă un proiect demarat în 2022. La acea dată, compania a alocat 1 milion de euro pentru instalarea a peste 1.000 de panouri fotovoltaice pe o suprafață de 4.000 mp în YUNITY Park, la acel moment, cel mai amplu proiect de acest tip într-un parc de birouri din România. Inițiativa a reprezentat pilonul central al strategiei Genesis Property de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2040, cu un deceniu înaintea țintelor asumate de Uniunea Europeană.

Cu un portofoliu de peste 150.000 mp de spații de birouri în care își desfășoară activitatea peste 15.000 de angajați, Genesis Property controlează proiectele YUNITY Park și West Gate Business District din București, deținând totodată și West Gate Studios, cel mai mare campus studențesc privat din țară.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.