FacebookTwitterLinkedIn

Antoniu Ciprian Stănescu a construit prin firma proprie, Tony Stanescu SRL, un birou de arhitectură specializat pe fonduri europene pentru infrastructură medicală, educațională și administrativă.

Din 2021 până astăzi, cifra de afaceri a companiei a crescut de la aproape 29.000 de lei la peste 2,3 milioane de lei, iar proiectele coordonate de echipa lui au atras peste 60 de milioane de euro din fonduri europene doar în intervalul 2023-2024. Stănescu a absolvit Urbanism la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și și-a început cariera ca desenator tehnic la X Architecture & Engineering, parte a grupului One United Properties, unde a lucrat la proiecte rezidențiale precum One Herăstrău Towers și One Peninsula. În noiembrie 2021, a înființat propria firmă, la doar 22 de ani, și a ales o nișă mai puțin vizibilă, dar cu impact direct asupra comunităților mici, infrastructura medicală și educațională din orașe care rareori ajung în atenția marilor birouri de arhitectură din București.

Portofoliul companiei numără peste 50 de proiecte cu funcțiune medicală, peste 10 rezidențiale, șase de tip office, cinci unități de învățământ eficientizate energetic și proiecte pentru clădiri administrative și culturale. Printre cele mai relevante se numără extinderea Spitalului Municipal Caracal, în valoare de peste 35,6 milioane de euro, construirea unui corp spitalicesc multietajat cu heliport la Târnăveni, de peste 57,5 milioane de euro, și o serie de centre de îngrijire paliativă construite după un model unitar în Caracal, Medgidia și Târnăveni. Compania a mai lucrat la modernizarea ambulatoriilor din Beiuș, Novaci și Caracal, la extinderea secției de imagistică a spitalului din Vișeu de Sus pentru pacienți politraumatizați și la reabilitarea clădirii istorice a Primăriei Caracal, ridicată în perioada 1865-1870.

Dincolo de proiectare, firma oferă consultanță integrată pentru toate specialitățile implicate într-o construcție, instalații sanitare, electrice, termice, structuri de rezistență, împreună cu toate studiile tehnice necesare, de la expertize de risc seismic până la audituri energetice. Pentru fiecare construcție existentă, echipa realizează scanări 3D în nor de puncte, folosind tehnologie Lidar sau drone, printr-un proces de fotogrammetrie care înlocuiește măsurătorile clasice de teren. Compania deține șase certificări ISO, pentru calitate, mediu, securitatea informației, managementul serviciilor IT, anticorupție și sănătate ocupațională, un nivel de standardizare neobișnuit pentru o firmă de această dimensiune.

În paralel cu activitatea profesională, Stănescu a finalizat un master la Universitatea Tehnică de Construcții București, pe Reprezentare Digitală și Managementul Informațiilor în Construcții, cu o lucrare de disertație despre un gemene digital pentru managementul operațional al spitalelor, care combină BIM, IoT și inteligență artificială pentru mentenanță predictivă, o direcție care sugerează unde își vede următorul pas profesional.