Produsul intern brut real al SUA a crescut în trimestrul al treilea într-un ritm anual de 3,4%, de la 2,2% în trimestrul al doilea, potrivit estimării preliminare publicate în această săptămână de Biroul de Analiză Economică (BEA) al Departamentului Comerțului.
Creșterea a venit din investiții, din consum și din cheltuielile guvernului federal, în timp ce exporturile au scăzut, iar importurile au crescut, ambele cu efect negativ asupra PIB-ului.
În cadrul investițiilor, BEA indică drept motoare stocurile și echipamentele, iar la echipamente creșterea a fost condusă de cele pentru procesarea informațiilor, în principal computere și periferice – categorie în care intră serverele pentru centrele de date care antrenează și rulează modele de inteligență artificială. Tot bunurile de capital au fost, de altfel, principala sursă a creșterii importurilor. Consumul a crescut atât la servicii, conduse de sănătate, de restaurante și de cazare, cât și la bunuri.
Vânzările finale către cumpărătorii privați interni, indicator care exclude stocurile, comerțul exterior și statul și măsoară cererea de bază, au urcat cu 4,9%, de la 4,6%. Indicele prețurilor cheltuielilor de consum (PCE), măsura de inflație urmărită de Rezerva Federală, a încetinit la 2,1%, de la 5%, iar fără alimente și energie, la 2,5%, de la 3,3%. Modelul GDPNow al Rezervei Federale din Atlanta estimase o creștere de 3,3%, iar BEA va publica a doua estimare în 25 noiembrie și a treia în 23 decembrie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.