FacebookTwitterLinkedIn

Modificările, aplicabile deconturilor aferente lunii septembrie și trimestrului al treilea din 2026, extind situațiile în care ANAF poate considera că o cerere de rambursare prezintă risc fiscal, avertizează specialiștii TPA România.

Consultanții atrag atenția că unele criterii folosesc noțiunea de „semnificativ” fără praguri valorice sau procentuale clare și că pot apărea dificultăți în stabilirea perioadei din care provine suma solicitată la rambursare.

Procedura de bază nu se schimbă, însă lista situațiilor care pot declanșa o inspecție fiscală anticipată este extinsă. Printre acestea se numără creșterea semnificativă a sumei solicitate față de perioadele anterioare, situația fiscală a unor acționari sau administratori și riscurile identificate la furnizorii de la care provine o parte importantă din TVA deductibilă.

„Odată cu aceste modificări, mă aștept ca incidența rambursărilor de TVA cu control ulterior să scadă. Motivul este simplu: un număr mai mare de contribuabili care solicită rambursări de TVA se poate încadra în cel puțin una dintre situațiile de risc prevăzute de noua procedură, ceea ce poate conduce la soluționarea decontului de TVA după efectuarea unei inspecții fiscale anticipate. Această încadrare nu înseamnă, însă, prin ea însăși, că sumele sunt solicitate în mod necuvenit”, explică Nina Chețe, Tax Senior Manager în cadrul TPA România.

ANAF nu a stabilit praguri clare pentru ceea ce înseamnă „semnificativ”

Una dintre principalele probleme semnalate de consultanți este utilizarea repetată a termenului „semnificativ”, fără precizarea unui prag valoric sau procentual. Noțiunea apare în criterii care vizează, între altele, participațiile la capitalul social, creșterea sumelor solicitate la rambursare, efectul regularizărilor de TVA și al corecțiilor de erori materiale, diferențele dintre deconturile de TVA și informațiile din sistemele RO e-Factura sau RO e-Case de marcat, precum și ponderea TVA deductibile provenite de la anumiți furnizori.

În lipsa unor repere clare, contribuabilii pot avea dificultăți în a anticipa dacă deconturile lor vor fi încadrate într-o situație de risc și dacă rambursarea va fi soluționată înainte sau după control. TPA România consideră că ANAF ar trebui să precizeze pragurile aplicabile fiecărui criteriu, precum și bazele de calcul, perioadele de referință și termenii de comparație.

Consultanții ridică și problema modului în care este calculată ponderea semnificativă a TVA deductibile provenite de la furnizorii vizați de procedură, inclusiv dacă și cum ar trebui luată în considerare TVA înregistrată prin taxare inversă.

Cum se stabilește perioada din care provine TVA de rambursat

O altă dificultate ține de aplicarea criteriilor de risc în funcție de perioada din care provine suma negativă solicitată la rambursare. Procedura include o fișă de reconstituire a sumei negative de TVA pe baza deconturilor succesive, însă consultanții consideră că sunt necesare clarificări privind modul în care perioada astfel determinată trebuie utilizată pentru fiecare criteriu de risc.

Problema este legată de mecanismul de funcționare a TVA, în care soldurile negative pot fi reportate succesiv dintr-un decont în altul. În timp, sumele ajung să fie integrate în solduri ulterioare, ceea ce poate îngreuna identificarea perioadei exacte din care provine suma cerută la rambursare.

TPA România face trimitere și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2026, care descrie mecanismul reportării succesive și „depersonalizarea” sumelor. Hotărârea privește însă imprescriptibilitatea dreptului de reportare, nu stabilește modul în care ANAF trebuie să aplice noile criterii administrative de risc.

„Din punctul meu de vedere, problema perioadei din care provine suma solicitată la rambursare poate ridica dificultăți importante de interpretare și aplicare. Nu aș fi surprinsă dacă în viitorul apropiat vom fi martorii unei cereri de decizie preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în care să se pună întrebarea dacă o astfel de noțiune este compatibilă cu mecanismul de funcționare a TVA”, susține Nina Chețe.

Riscul identificat la o companie se poate propaga către alte firme

Noile criterii pot avea efecte și asupra altor contribuabili decât cei la care a fost identificat inițial riscul fiscal. Potrivit TPA România, existența unor persoane în baza de date specială a ANAF privind riscul de rambursare necuvenită a TVA poate influența încadrarea fiscală a unor entități deținute de acestea, a unor societăți cu acționari comuni sau, în anumite condiții, a clienților lor.

Acest efect de propagare a riscului poate determina ca mai multe companii să ajungă la inspecții fiscale anticipate, chiar dacă încadrarea într-o situație de risc nu demonstrează, în sine, că TVA a fost solicitată necuvenit.

Extinderea controalelor ar putea pune presiune suplimentară asupra structurilor ANAF. Potrivit raportului de performanță al instituției citat de TPA România, numărul cumulat al inspecțiilor fiscale și verificărilor documentare a crescut cu 134% în 2025 față de 2020. Verificările documentare au reprezentat peste 64% din totalul acțiunilor de control fiscal în 2025, iar numărul controalelor realizate de un inspector a crescut de la 12 în 2021 la 28 în 2025.

Daniela Zar, partener în cadrul TPA România, avertizează că o creștere a numărului de inspecții fiscale anticipate ar putea impune redistribuirea resurselor ANAF către acest tip de controale, în detrimentul altor acțiuni de verificare.

Rambursarea cu control ulterior mai poate rămâne regula?

Codul de procedură fiscală stabilește rambursarea TVA cu efectuarea ulterioară a inspecției fiscale drept regulă, în timp ce rambursarea după o inspecție anticipată reprezintă excepția. Dacă noile criterii vor conduce la trimiterea unui număr mai mare de contribuabili la controale înainte de rambursare, consultanții consideră că trebuie analizat dacă această distincție va mai funcționa în practică.

Pentru companii, efectul poate însemna timp suplimentar alocat pregătirii documentelor și gestionării inspecțiilor fiscale, precum și o recuperare mai lentă a banilor. Întârzierile pot afecta fluxurile de numerar și pot genera costuri de finanțare, în special pentru firmele care fac investiții importante sau acumulează frecvent solduri de TVA de recuperat.

Clarificarea criteriilor de risc și a modului de aplicare a acestora devine astfel importantă atât pentru predictibilitatea contribuabililor, cât și pentru capacitatea ANAF de a direcționa controalele către situațiile în care există indicii concrete de rambursare necuvenită.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.