FacebookTwitterLinkedIn

Compania a atras 86.000 de participanți noi în 2026, cu 40% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar valoarea contribuțiilor lunare a crescut cu 76%.

În același interval, contribuția medie a ajuns la 135 de lei pe lună, conform datelor transmise de companie.

Unul din opt participanți beneficiază și de contribuții din partea angajatorului. În ceea ce privește structura pe vârste, 30% dintre participanți au între 35 și 44 de ani, iar 22% au cel mult 34 de ani.

Contribuțiile la fondurile de pensii facultative pornesc de la 50 de lei pe lună și pot ajunge până la 15% din venitul brut lunar. Participanții își pot modifica suma economisită în funcție de posibilitățile financiare și de obiectivele personale.

Românii se gândesc tot mai mult la veniturile de la pensie

Un studiu realizat în august 2026 de Quantix pentru Banca Transilvania, intitulat „Sistemul de pensii din România. Percepții ale populației urbane”, arată că românii încep să privească pensionarea mai degrabă ca pe o etapă activă a vieții, nu doar ca pe o retragere din activitate.

Cercetarea identifică însă o diferență între preocuparea pentru viitorul financiar și nivelul efectiv de pregătire pentru perioada pensionării. Există, de asemenea, un decalaj între aspirația la un stil de viață activ după încheierea activității profesionale și resursele financiare necesare pentru susținerea acestuia.

Potrivit datelor prezentate în materialul Băncii Transilvania, România are aproximativ 4,57 milioane de pensionari, iar pensia publică lunară este sub 3.000 de lei, echivalentul a aproximativ jumătate din salariul mediu net din perioada de activitate.

În plus, raportul dintre persoanele care lucrează și pensionarii de asigurări sociale de stat este de aproximativ 10 la 8, conform Institutului Național de Statistică. În acest context, economisirea suplimentară prin pensii facultative poate contribui la completarea veniturilor de la pensionare.

Fondurile de pensii facultative reprezintă Pilonul III al sistemului de pensii din România și permit acumularea unor economii suplimentare față de pensia publică, prin contribuții individuale și, în unele cazuri, prin contribuții ale angajatorului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.