FacebookTwitterLinkedIn

Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care suspendă aplicarea unor sancțiuni, restricții și tarife comerciale prevăzute de legislația americană împotriva Rusiei, potrivit presei internaționale.

Decizia riscă să amplifice tensiunile cu membrii Congresului, unde democrați și republicani încearcă să împiedice înțelegerea dintre administrația americană și Moscova privind exporturile de motorină rusească.

Ordinul intră în vigoare imediat și acordă derogări de la o parte dintre măsurile prevăzute de Legea Graham, adoptată și promulgată de Trump luna trecută. Legislația urma să introducă, începând cu 18 octombrie, tarife de până la 500% pentru importurile din Rusia și taxe de 100% pentru principalii cumpărători de petrol rusesc, inclusiv China și India.

Decizia președintelui american vine în contextul planului anunțat recent de a colabora cu Vladimir Putin pentru a permite revenirea rezervelor de motorină rusească pe piețele internaționale. Administrația Trump urmărește să reducă presiunea asupra prețurilor carburanților din Statele Unite, într-un moment sensibil înaintea alegerilor din 3 noiembrie.

Relaxarea restricțiilor ar putea genera noi confruntări politice la Washington, inclusiv în rândul republicanilor care s-au opus concesiilor făcute Rusiei în domeniul energetic.

Gregory Meeks, reprezentant democrat în Camera Reprezentanților, a inițiat o propunere legislativă susținută de ambele partide, menită să blocheze acordul privind exporturile de motorină rusească, inclusiv livrările către piața americană.

Inițiativa vine după ce 12 senatori, dintre care șase republicani, i-au adresat președintelui o scrisoare în care au criticat înțelegerea cu Moscova. Aceștia au descris decizia drept o trădare a Ucrainei și au cerut retragerea imediată a licențelor care permit importurile de motorină din Rusia, precum și aplicarea integrală a Legii Graham.

Conflictul evidențiază divergențele din politica americană privind Rusia: în timp ce administrația Trump încearcă să folosească exporturile energetice pentru a influența prețurile interne, o parte dintre membrii Congresului consideră că relaxarea restricțiilor riscă să slăbească presiunea economică asupra Moscovei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.