Uniunea Europeană a importat anul trecut autoturisme hibride şi electrice în valoare de 45,1 miliarde euro, în creştere cu 4% faţă de 2024, în timp ce exporturile blocului comunitar au crescut cu 10% în ritm anual până la 64,7 miliarde de euro, arată datele publicate marţi de Eurostat.
Per total, în ultimul deceniu a avut loc o creştere semnificativă a comerţului cu autoturismele hibride şi electrice, în condiţiile în care în anul 2017 ponderea autoturismelor electrice şi hibride reprezenta doar 10% din totalul importurilor şi, respectiv, 3% din totalul exporturilor de autoturisme ale blocului comunitar, notează Agerpres.
În 2025, ponderea autoturismelor complet electrice în rândul importurilor UE a fost de 20% şi de 18% în cazul exporturilor (faţă de 0,8%, respectiv 1,1% în 2017). Autoturismele hibride plug-in au reprezentat 17% din importuri şi 9% din exporturi (faţă de 1,2%, respectiv 1,8% în 2017), iar ponderea autoturismelor hibride fără încărcare la priză (non-plug-in) a fost de 23% pentru importuri şi de 14% pentru exporturi (faţă de 8%, respectiv 0,3% în 2017).
Din cele 12,6 milioane de autoturisme produse în UE în 2025, aproape 40% au fost hibride sau electrice (4,8 milioane), ceea ce reprezintă o creştere de aproape un milion faţă de 2024 (3,9 milioane). Tot în 2025, 17% dintre autoturismele produse în UE au fost electrice, 7% au fost hibride plug-in, iar 14% au fost hibride fără încărcare la priză.
Valoarea autoturismelor electrice şi hibride produse în UE s-a ridicat la 139 de miliarde euro în 2025, comparativ cu 123 de miliarde euro în 2024. Autoturismele electrice au avut cea mai mare valoare, de 68 de miliarde euro (faţă de 58 de miliarde euro în 2024), fiind urmate de autoturismele hibride fără încărcare la priză (non-plug-in), cu 38 de miliarde euro (valoare neschimbată faţă de 2024), şi de cele hibride cu încărcare la priză (plug-in), cu 33 de miliarde euro (în creştere de la 27 de miliarde euro în 2024).
China a fost principala sursă pentru importurile UE de autoturisme electrice, fiind responsabilă pentru 42% din totalul importurilor de maşini electrice ale blocului comunitar, fiind urmată de Coreea de Sud (27%) şi Japonia (9%).
În sens invers, principalele destinaţii pentru exporturile UE de autoturisme electrice au fost Marea Britanie (35%), Statele Unite şi Norvegia (ambele cu o cotă de 14%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.