FacebookTwitterLinkedIn

Companiile românești care vor să se extindă în Statele Unite trebuie să-și pună la punct structura juridică și fiscală înainte să trimită primul dolar peste Ocean. Altfel riscă dublă impozitare și blocaje greu de reparat. Avertismentul a venit de la Rebecca Rose Woodland, Founding Partner Lonuzzi & Woodland, în dialogul cu Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank România, la Forbes România Business Bridges 2026, evenimentul organizat de Forbes România la Forbes on Fifth, în New York.

„Le recomand tuturor să vină pregătiți. Pregătim structurile înainte să vină banii, pentru că, odată ce banii ajung în America, dacă nu sunt structurați corect, poate apărea dubla impozitare și pot apărea multe probleme neprevăzute”, a spus Rebecca Rose Woodland.

Lista obstacolelor pe care le vede avocata americană e lungă: reglementări stricte în multe sectoare, supravegherea atentă a investițiilor străine din motive de securitate națională, limite de proprietate în anumite domenii, raportări fiscale complexe și diferite de cele din România. Cea mai mare problemă rămâne însă alta. „Cea mai mare este legislația imigrației și a muncii. În situația actuală, imigrația este un subiect pe care actualul președinte se concentrează foarte mult. Aducerea angajaților sau a managementului aici poate deveni un obstacol dacă nu e gestionată corect”, a explicat ea.

Proprietatea intelectuală este al doilea punct sensibil. „Asigurați-vă că brevetele, contractele și politicile de confidențialitate sunt clare. Protecția europeană nu se aplică în Statele Unite”, a avertizat Woodland. Iar alegerea formei juridice cere atenție: multe companii se înregistrează în Delaware, dar dacă operează în alt stat trebuie să se înregistreze acolo ca societate străină.

Mihaela Lupu a descris, la rândul ei, un sistem bancar românesc pregătit să finanțeze creșterea. „Avem o reziliență incredibilă în ceea ce privește capitalul și lichiditatea. Asta ne pune în poziția de a putea finanța gospodăriile, IMM-urile și tranzacțiile mari. Pentru sectorul bancar din România este un moment bun, în ciuda tuturor dificultăților”, a spus CEO-ul UniCredit Bank România.

Pe lângă fondurile europene și inițiative precum SAFE, băncile caută să atragă și capital privat care să completeze aceste fluxuri. Presiunea vine în același timp din zona de reglementare, unde autoritățile europene se concentrează pe securitate cibernetică și reziliență digitală. „Sectorul bancar este construit pe soliditate și încredere, iar transformarea trebuie făcută fără să le punem în joc”, a subliniat Lupu.

Despre companiile care vor să iasă din țară, bancherul a spus că finanțarea nu mai este principala lor nevoie. „Companiile se așteaptă la sprijin și la networking. Nu caută doar finanțare, caută acest ecosistem. Relația depășește zona tranzacțională și devine un sprijin strategic, în care ne asociem cu clienții ca să-i ajutăm să crească”, a explicat ea. Banca derulează în acest sens un program de șase luni pentru fondatori și lideri de IMM-uri și companii de tehnologie, cu mentori și îndrumare strategică.

Woodland vede politica drept principalul factor de risc pentru investitori. Alegerile de la jumătatea mandatului, din noiembrie, pot schimba rapid echilibrul de putere din Congres, iar alegerile prezidențiale pot aduce schimbări majore. „Nu ne așteptam să se întâmple tot ce am văzut în această ultimă administrație, dar ne-am pregătit. Pentru un investitor poate fi devastator când banii îi sunt brusc restricționați. Cred că aceasta este cea mai mare tendință pe plan juridic în următorii doi, trei ani”, a spus avocata.

„Viitorul va fi despre cine se adaptează mai repede, pentru că lanțurile de aprovizionare se schimbă practic în fiecare zi. Băncile vor fi mai bine poziționate dacă vor reuși să anticipeze scenariile și să păstreze robustețea capitalului și a lichidității”, subliniază Mihaela Lupu. Criteriile de sustenabilitate, precum eficiența energetică, intră deja în deciziile de creditare.

Cât despre inteligența artificială, mesajul ei a fost unul de prudență. „Va trebui să o facem cu mare atenție, ca să nu compromitem exact lucrurile care contează: încrederea, robustețea și soliditatea”, a încheiat CEO-ul UniCredit Bank Romania.