Republica Moldova are șansa de a deveni o platformă regională pentru investițiile și activitățile comerciale legate de reconstrucția Ucrainei, prin poziția sa geografică, conexiunile logistice și apropierea de piața europeană, arată un studiu realizat de Kyiv School of Economics (KSE) Institute în parteneriat cu Invest Moldova și AmCham Moldova. Studiul a fost prezentat de Angeliki Varela în cadrul panelului „Moldova as a partner in Ukraine’s recovery”, organizat în cadrul Moldova Business Week.
Analiza pornește de la amploarea necesarului de reconstrucție al Ucrainei, estimat de Banca Mondială la peste 588 miliarde de dolari în următorul deceniu. Deși cea mai mare parte a reconstrucției va avea loc în interiorul Ucrainei, amploarea investițiilor creează oportunități și pentru economiile vecine, prin lanțuri de aprovizionare, infrastructură transfrontalieră și parteneriate investiționale.
Potrivit studiului, rolul cel mai realist pentru Moldova nu este acela de finanțator direct al marilor proiecte de reconstrucție, ci de facilitator al investițiilor, logisticii și cooperării dintre companii. Autorii văd Moldova ca pe o economie-gateway, capabilă să susțină lanțurile de aprovizionare și operațiunile investitorilor care intră pe piața ucraineană. Pentru acest rol sunt însă necesare investiții în logistică, reducerea blocajelor comerciale și crearea unor mecanisme instituționale dedicate cooperării transfrontaliere.
Peste 590 milioane de dolari în proiecte
Studiul identifică deja un portofoliu de proiecte publice și private din regiunile Odesa, Vinnytsia și Chernivtsi, cu o valoare cumulată de peste 590 milioane de dolari. Oportunitățile provin în special din energie, infrastructură logistică și producție industrială și au fost selectate din baze de date specializate, inclusiv InvestPortal al KSE Institute și portofoliul oficial de proiecte publice al Ucrainei.
Cele trei regiuni au fost alese și datorită poziției lor pe coridorul natural care leagă Ucraina de Moldova, România și Uniunea Europeană. Necesarul de reconstrucție estimat pentru Odesa, Vinnytsia și Chernivtsi ajunge la aproximativ 21,6 miliarde de dolari în următorii zece ani.
Logistica, energia și producția, principalele oportunități
Logistica și infrastructura de transport sunt indicate drept sectorul cu cea mai mare importanță pentru dezvoltarea cooperării dintre Moldova și Ucraina. Creșterea fluxurilor comerciale și schimbarea rutelor de transport provocată de război au mărit importanța coridoarelor alternative către piețele europene.
Potrivit studiului, ponderea mărfurilor care au trecut din Ucraina prin frontiera cu Moldova a crescut de la 6,6% în 2024 la 7,2% în 2025, în timp ce numărul vehiculelor a ajuns la 1,54 milioane anul trecut, cu 6,9% peste nivelul din 2024.
Energia este un alt domeniu cu potențial de cooperare, în special în zona energiei regenerabile, a comerțului transfrontalier cu electricitate și a securității energetice. Moldova și Ucraina sunt conectate la sistemul european ENTSO-E, iar această infrastructură creează posibilități pentru schimburi de energie, echilibrare și dezvoltarea unor proiecte de producție destinate exportului.
Un al treilea domeniu important este industria. Reconstrucția Ucrainei va genera cerere pentru ciment, structuri metalice, sticlă și componente prefabricate, iar studiul consideră că Moldova poate furniza anumite materiale și produse către regiunile ucrainene apropiate, în special datorită avantajului logistic al proximității.
Agricultura și industria alimentară reprezintă, la rândul lor, un domeniu în care cele două economii pot fi complementare. Ucraina oferă producție agricolă la scară mare, în timp ce Moldova poate participa prin procesare, producție alimentară, depozitare și logistică.
Moldova are nevoie de o infrastructură proprie de proiecte
Studiul atrage atenția că accesul companiilor moldovenești la finanțarea internațională pentru reconstrucția Ucrainei va depinde în mare măsură de structura parteneriatelor. Companiile din Moldova nu pot accesa în mod obișnuit direct instrumentele Ukraine Investment Framework, însă pot participa prin joint-venture-uri cu firme ucrainene, parteneriate cu investitori internaționali din UE și Spațiul Economic European sau prin dezvoltarea unei prezențe operaționale în Ucraina.
KSE Institute recomandă, în acest context, dezvoltarea unei pipeline de proiecte cu relevanță transfrontalieră, în special în transport și logistică, energie și agrifood, care să poată fi conectată la surse internaționale de finanțare.
Autorii propun, de asemenea, consolidarea cooperării trilaterale dintre Ucraina, Moldova și România, identificarea și eliminarea blocajelor comerciale și dezvoltarea unor platforme pentru conectarea companiilor și investitorilor.
Concluzia studiului este că avantajul Moldovei în reconstrucția Ucrainei nu constă în capacitatea de a finanța direct proiectele de sute de miliarde de dolari, ci în posibilitatea de a transforma proximitatea geografică într-un avantaj economic: o platformă pentru investiții, logistică, producție și parteneriate transfrontaliere, cu România ca ancoră europeană a coridorului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.