Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va derula, începând din data de 28 septembrie 2026, sesiunile deschise pentru depunerea solicitărilor de finanţare pentru investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile şi autoconsum, precum şi pentru proiecte de stocare.
Depunerea cererilor de finanţare şi a documentelor aferente se va realiza online în sistemul informatic al AFIR, până în data de 20 noiembrie.
Evaluarea cererilor de finanţare se va opri după transmiterea ultimei notificări de selecţie a proiectului prin care se atinge limita maximă a alocării, și anume 500 de milioane de euro pentru apelul aferent investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, respectiv de 150 milioane de euro pentru apelul aferent investiţiilor în dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie.
Reprezentanţii AFIR menţionează faptul că evaluarea şi selecţia pentru finanţarea proiectelor se vor realiza în ordinea depunerii cererilor de finanţare conform principiului „primul venit, primul evaluat, cu respectarea condiţiilor din ghid”, luând în considerare conformitatea administrativă a proiectului, îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate şi încadrarea în limita bugetului alocat.
Documentaţiile aferente celor două apeluri au parcurs etape succesive de consultare şi actualizare, anterior aprobării formei aplicabile apelurilor din anul 2026, fiind definitivate prin două Ordine ale ministrului Energiei, în data de 8 septembrie. Ulterior, pe 11 septembrie, acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.
AFIR precizează că sistemul de acordare a finanţării în cadrul apelurilor derulate de AFIR are în vedere finanţarea doar acelor proiecte care sunt eligibile şi respectă toate prevederile Ghidului solicitantului publicat pe pagina de Internet în data de 11 septembrie 2026. Proiectele vor trece în etapa de contractare pe măsură ce acestea sunt aprobate la finanţare, doar după finalizarea procesului de verificare administrativă şi după stabilirea eligibilităţii beneficiarului, a investiţiei şi a cheltuielilor.
În cazul în care beneficiarul ajunge în imposibilitatea derulării investiţiei sau menţinerii acesteia pentru o perioadă de cel puţin cinci ani de la data punerii în funcţiune a investiţiei, acesta este obligat să restituie întreaga finanţare primită.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.