FacebookTwitterLinkedIn

Vladimir Pilca preia conducerea The Concept într-o etapă în care compania își consolidează operațiunile din România, dezvoltă prezența din Polonia și pregătește extinderea pe noi piețe regionale.

Mandatul său vizează scalarea modelului operațional, creșterea portofoliului de mandate, standardizarea practicilor între piețe și extinderea serviciilor pentru dezvoltatori și investitori. Daniel Tudor, Founding Partner, devine President of the Board, cu focus pe direcția strategică și parteneriate instituționale.

,,The Concept are deja procese clare, obiective măsurabile, o echipă de management consolidată și un model de lucru validat în proiecte relevante. Vladimir aduce experiența necesară pentru a scala această platformă, pentru a menține disciplina operațională și calitatea execuției și, în același timp, pentru a accelera extinderea companiei în România și în regiune”. – Daniel Tudor, President of the Board & Founding Partner, The Concept

The Concept a consiliat până în prezent comercializarea și poziționarea investițională pentru peste 130 de dezvoltări rezidențiale și mai mult de 6.000 de apartamente, acumulând experiență în proiecte aflate în etape și contexte de piață diferite. Cu 21 de ani de experiență, Vladimir Pilca a coordonat proiecte imobiliare și echipe multidisciplinare, colaborând cu investitori și bănci finanțatoare.

„Preiau conducerea unei organizații care are deja o fundație solidă: experiență relevantă, procese mature, obiective bine definite și o reputație construită prin rezultate. Rolul meu este să transform această bază într-o platformă care poate crește mai repede și mai predictibil. Vom continua să consolidăm operațiunile din România, să dezvoltăm activitatea din Polonia și să evaluăm disciplinat noi piețe regionale, păstrând un standard ridicat de execuție și aceeași responsabilitate față de rezultatele clienților noștri”. – Vladimir Pilca, CEO The Concept

Schimbarea de leadership vine într-un moment în care piața rezidențială devine mai selectivă. Prețul mediu al locuințelor a ajuns la 2.031 euro/mp în T2 2026 (+10% față de T2 2025), însă ajustarea cu inflația indică o variație reală de -0,36%. În S1 2026 au fost tranzacționate 67.876 unități (-8,9% față de S1 2025), cu evoluții regionale divergente: Timiș +2,9%, Sibiu +18,6%, Cluj -16,1%, Constanța -29,1%. Finanțarea bancară a reprezentat 57% din achiziții, iar capitalul propriu 43%, arată datele The Concept.

The Concept, cu peste 15 ani de activitate, este o platformă integrată de consultanță și intermediere imobiliară cu operațiuni în România și Polonia, activă în Residential Services, Capital Markets și Corporate Advisory.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.