Colgate-Palmolive a înregistrat vânzări nete de 5,36 miliarde de dolari în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 4,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările organice au avansat cu 2,4%.
Compania și-a menținut estimările privind evoluția vânzărilor pentru întregul an, în contextul unui mediu operațional volatil.
Profitul pe acțiune (EPS) raportat conform principiilor contabile GAAP a scăzut cu 5%, la 0,86 dolari, în timp ce profitul pe acțiune ajustat pentru elementele nerecurente (Base Business EPS) a crescut cu 8%, la 0,99 dolari.
Marja brută GAAP și marja brută ajustată au ajuns la 61,5%, cu 140 de puncte de bază peste nivelul din trimestrul al doilea din 2025.
„Dinamica de creștere a continuat în trimestrul al doilea, cu rezultate solide atât la nivelul veniturilor, cât și al profitului, în pofida unui mediu operațional dificil”, a declarat Noel Wallace, președinte, CEO și Chairman al Colgate-Palmolive.
Din punct de vedere geografic, America Latină a avut cea mai puternică evoluție în trimestrul al doilea, cu o creștere organică a vânzărilor de 5,3% și o creștere a volumelor organice de 2,6%. Vânzările raportate au crescut cu 13,7%, până la 1,37 miliarde de dolari, pe fondul unui efect valutar pozitiv de 8,4%.
În Europa, Orientul Mijlociu și Africa, vânzările organice au crescut cu 2%, în timp ce volumele organice au avansat cu 3,2%. Vânzările raportate au crescut cu 3,5%, până la 1,12 miliarde de dolari.
Asia-Pacific a consemnat o creștere organică de 5,2%, iar vânzările raportate au urcat cu 4,9%, la 782 milioane de dolari.
America de Nord a reprezentat principala zonă de scădere, cu un declin organic al vânzărilor de 3%. Volumele organice au coborât, de asemenea, cu 3,9%.
Divizia Hill’s Pet Nutrition, care reprezintă aproximativ 22% din vânzările totale ale grupului, a înregistrat o creștere organică de 2,1%. Vânzările raportate au crescut cu 3,4%, la 1,2 miliarde de dolari, în timp ce volumele organice au scăzut cu 1,8%, evoluție compensată de prețuri mai mari.
Vânzările din primele șase luni au depășit 10,69 miliarde de dolari
În prima jumătate a anului, Colgate-Palmolive a raportat vânzări nete de 10,69 miliarde de dolari, comparativ cu 10,02 miliarde de dolari în perioada similară din 2025.
Businessul Oral, Personal and Home Care a generat 8,30 miliarde de dolari în primele șase luni, față de 7,75 miliarde de dolari cu un an înainte. Hill’s Pet Nutrition a contribuit cu 2,39 miliarde de dolari, în creștere de la 2,28 miliarde de dolari.
Compania a generat 1,74 miliarde de dolari în numerar din activitățile operaționale în primele șase luni ale anului. Fluxul de numerar disponibil înainte de plata dividendelor a ajuns la 1,48 miliarde de dolari.
Colgate-Palmolive își intensifică investițiile în branduri. Cheltuielile de publicitate au crescut cu 15% în trimestrul al doilea, iar compania anunță că nivelul ridicat al investițiilor va continua și în a doua jumătate a anului.
Strategia pentru următorii ani se concentrează pe inovație premium și bazată pe cercetare, precum și pe dezvoltarea vânzărilor prin mai multe canale.
Compania își menține, de asemenea, poziția de lider pe piețele globale de pastă de dinți și periuțe de dinți manuale. Cota globală de piață pentru pasta de dinți a ajuns la 41,3% în primele șase luni, iar cea pentru periuțe de dinți manuale la 32,7%.
Pentru întregul an 2026, Colgate-Palmolive continuă să estimeze o creștere a vânzărilor nete de 2%-6%, incluzând un impact pozitiv de ordinul câtorva procente din diferențele de curs valutar.
Compania menține, de asemenea, prognoza privind creșterea organică a vânzărilor între 1% și 4%. Estimarea include impactul retragerii din activitatea de producție de hrană pentru animale sub mărci private.
În ceea ce privește profitabilitatea, compania și-a îmbunătățit estimarea privind marja brută. Atât pe baza GAAP, cât și pe baza ajustată, Colgate-Palmolive se așteaptă acum ca marja brută să fie aproximativ stabilă în 2026, față de estimarea anterioară care indica o scădere.
Compania își menține estimarea privind creșterea investițiilor în publicitate, atât în valoare absolută, cât și ca procent din vânzări. Pentru profitul pe acțiune ajustat, estimarea a fost îmbunătățită la o creștere de ordinul mid-single-digit, față de estimarea anterioară de low- to mid-single-digit.
Pe baza rezultatelor din primul semestru, conducerea Colgate-Palmolive consideră că portofoliul global și strategia de business permit companiei să continue creșterea profitului pe acțiune și să urmărească obiectivele pe termen lung, în pofida volatilității piețelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.