Republica Moldova reprezintă aproximativ 20% din exporturile Pehart Grup. Producătorul român de hârtie tissue își consolidează distribuția pe piața moldovenească și își extinde portofoliul, inclusiv pe segmentul produselor profesionale.
Pehart Grup, producător de hârtie tissue din sud-estul Europei, este prezent de mai mulți ani în Republica Moldova cu brandurile Pufina, Alint, Altessa și SOVIO. În ultimii doi ani, compania și-a intensificat investițiile în distribuție și comunicare pe această piață.
„Republica Moldova a fost o piață firească pentru noi. Este o piață apropiată de România, o piață mai mică, evident, dar cu un potențial bun, cu multe similitudini în ceea ce privește consumatorul și modul de cumpărare”, a afirmat Ovidiu Hoza, director comercial al Pehart Grup.
Intrarea și dezvoltarea companiei pe piața moldovenească au fost susținute inclusiv de discuțiile cu partenerii comerciali și de oportunitățile identificate în piață. În cazul produselor de hârtie, distribuția și accesul la raft reprezintă elemente importante pentru dezvoltarea brandurilor, consideră reprezentantul companiei.
Pe piața din Republica Moldova, Pufina este principalul brand al companiei, în timp ce Alint și Altessa completează oferta pentru consumatorii casnici. SOVIO este brandul dedicat segmentului Away-from-Home, care include produse utilizate în HoReCa, sectorul medical, cosmetică, instituții și industrie.
„Consumatorul este atent la preț, dar în același timp caută calitate și este deschis către branduri pe care ajunge să le cunoască și în care capătă încredere”, a precizat Hoza.
Pentru perioada următoare, Pehart analizează dezvoltarea brandului SOVIO în Republica Moldova și extinderea prezenței pe segmentul profesional. Compania urmărește, de asemenea, consolidarea distribuției și dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung.
Extinderea pe piața moldovenească face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a exporturilor. Pehart Grup estimează pentru 2026 o creștere de peste 25% a valorii exporturilor față de anul anterior.
Strategia companiei se bazează pe două direcții principale: dezvoltarea businessului cu brandurile proprii și extinderea parteneriatelor de tip private label cu retaileri și distribuitori.
În prezent, Pehart este prezentă cu produse de uz casnic și industrial în 19 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud. Pentru 2026 și 2027, compania urmărește creșterea valorii businessului din export, dezvoltarea distribuției și consolidarea poziției pe piețele din regiune.
„Pentru noi, însă, nu este important doar numărul de țări în care suntem prezenți. Mai important este să dezvoltăm fiecare piață, să avem parteneri puternici și să creștem distribuția și vânzările în mod sustenabil”, a explicat Ovidiu Hoza.
Compania urmărește în paralel mai multe canale de dezvoltare, respectiv retail, private label și Away-from-Home, mizând pe capacitatea de a adapta portofoliul la cerințele diferitelor piețe.
Pufina, brand lansat în urmă cu aproximativ 20 de ani, este unul dintre principalele produse ale companiei pe segmentul de consum. Pehart își propune să continue dezvoltarea brandului atât pe piața românească, cât și în țările în care este exportat.
Pehart Grup are o tradiție de aproape 190 de ani în industria hârtiei și este unul dintre principalii producători din sud-estul Europei. Compania produce atât produse finite pentru uz casnic și industrial, cât și jumbo rolls, utilizate ulterior în procesul de transformare în produse din hârtie.
Produsele Pehart sunt comercializate în 19 țări din regiune, printre piețele vizate numărându-se Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia de Nord, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Republica Moldova, Germania și Albania.
Portofoliul companiei include brandurile Pufina, Alint, Altessa și SOVIO, precum și produse destinate segmentelor industrial și profesional.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.