Banca Comercială Română (BCR) a acordat, în primele opt luni din 2026, finanţări de 535 mil. de euro pentru proiecte din sectorul energetic din România, dintre care 360 mil. de euro pentru capacităţi de producţie din surse regenerabile.
Capacitatea instalată aferentă proiectelor finanţate în perioada ianuarie-august 2026 este de 948 MW, respectiv 780 MW de capacitate regenerabilă şi 168 MW de stocare. Proiectele finanţate în această perioadă vor produce anual aproximativ 1,6 TWh, echivalentul a peste 3% din consumul final de energie electrică al României.
„În ultimii şase ani am triplat finanţările BCR pe zona de energie, pornind de la faptul că energia este infrastructura de care depinde competitivitatea României, capacitatea noastră de a atrage investiţii şi încrederea companiilor că îşi pot construi viitorul aici. Cei aproximativ 3 GW din structurile BCR de finanţare ne arată că România trece de la intenţie la construcţie. Iar rolul nostru este să punem la aceeaşi masă capitalul, expertiza financiară şi investitorii capabili să transforme proiectele în capacităţi reale de producţie”, a declarat Bogdan Cernescu, director Corporate Banking în cadrul BCR.
BCR este parte din structuri de finanţare pentru proiecte energetice care însumează 3.020 MW, aflate în diferite etape de dezvoltare, construcţie şi operare. Din acest total, 2.033 MW reprezintă capacităţi eoliene, 552 MW capacităţi de stocare, dintre care 168 MW proiecte independente şi 384 MW integrate în proiecte hibride, iar 435 MW capacităţi fotovoltaice, dintre care 295 MW proiecte independente şi 140 MW în proiecte hibride.
În 2020, expunerea BCR pe energie era de 930 de milioane de euro, concentrată preponderent în zona de petrol şi gaze. În august 2026, portofoliul de energie şi utilităţi a ajuns la aproape trei miliarde de euro, din care 69% reprezintă utilităţi şi energie regenerabilă, iar finanţările pe segmentul eolian, fotovoltaic şi stocare depăşesc un miliard de euro.
„Volumele pe care le avem astăzi sunt un semnal despre evoluţia pieţei. Acum şase ani finanţam preponderent petrol şi gaze. Astăzi, 2 din 3 MW pe care îi finanţăm sunt energie eoliană, iar aproape 1 din 5 MW este capacitate de stocare, exact ce are nevoie sistemul ca să funcţioneze. BCR este principalul partener bancar pentru proiectele de energie din România şi continuăm să susţinem investiţiile în capacităţi noi de producţie, stocare şi reţele de distribuţie, prin structuri de finanţare adaptate proiectelor complexe şi etapelor lor de dezvoltare”, a explicat Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities în cadrul BCR.
Cea mai recentă tranzacţie este finanţarea parcului eolian Urleasca, cu o capacitate de 77 MW, dezvoltat de Scatec ASA, pentru care BCR şi Erste Group acordă 132 de milioane de euro, din care contribuţia BCR este de 76 de milioane de euro.
În 2026, BCR a anunţat finanţări şi pentru parcul eolian Peştera II din judeţul Constanţa, cu o capacitate de 392 MW, printr-o finanţare BCR-Erste Group de 151 de milioane de euro, proiectele fotovoltaice Dobrun şi Sadova, dezvoltate de Scatec în judeţele Dolj şi Olt, cu o capacitate de 190 MW, finanţate de BCR cu 42,5 milioane de euro, parcul eolian Săcele din judeţul Constanţa, cu 49,8 MW, dezvoltat de Greenvolt Power, printr-o finanţare BCR-Erste Group de 58,5 milioane de euro, şi parcul eolian Gura Văii-CEE Oneşti din judeţul Bacău, cu 49,8 MW, finanţat de BCR cu 47 de milioane de euro.
În ultimii ani, BCR a susţinut peste 2.600 MW de capacitate regenerabilă nouă, alături de investiţii în reţele de transport, distribuţie şi infrastructură critică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.