Clienții Salt Bank care își încasează salariul în contul băncii în perioada campaniei „Al 13-lea salariu” pot câștiga încă o sumă egală cu salariul primit în cont, în limita a 25.000 de lei.
Campania se adresează atât clienților existenți ai Salt Bank care nu își încasează în prezent salariul prin bancă, cât și celor care aleg în această perioadă să își mute încasarea salariului la Salt.
Pentru a intra în tragerea la sorți, în urma căreia vor fi desemnați cinci câștigători, participanții trebuie să înceapă să își încaseze salariul în contul curent Salt în perioada campaniei și să aibă cel puțin o încasare eligibilă până la 31 octombrie 2026.
Cei cinci câștigători vor fi aleși la începutul lunii noiembrie, iar fiecare va primi o sumă egală cu salariul eligibil încasat în contul Salt în octombrie, în limita a 25.000 de lei. Practic, premiul poate ajunge la valoarea unui salariu lunar în plus.
Participarea la tragerea la sorți se face automat, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulamentul campaniei.
„Al 13-lea salariu vine, în mod tradițional, de la angajator. Noi am păstrat ideea salariului în plus și am schimbat sursa acestuia: pentru cei cinci câștigători, va veni de la Salt”, spune Robert Anghel, CEO al Salt Bank.
Campania se desfășoară până la 31 octombrie 2026, în condițiile stabilite prin regulamentul oficial.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.