Furnizorul integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, E.ON Energie România, a direcţionat către furnizori mai mult de 9,1 mld. de lei (1,82 mld. de euro) şi a virat la bugetul de stat peste 1,1 mld. de lei (circa 218 mil. de euro), în anul 2025, potrivit Raportului de Sustenabilitate al companiei.
Reprezentanţi grupului menţionează că, în aceeaşi perioadă, compania a instalat peste 4.000 de sisteme fotovoltaice pentru clienţi rezidenţiali, ajungând la un total de 8.900, la finele anului trecut. Totodată, a înregistrat o creştere a numărului de instalaţii echipate cu baterii de stocare, tendinţă care reflectă interesul tot mai mare pentru soluţii integrate de autoconsum. Astfel, numai în primele şase luni din 2026, o pondere de 93% dintre sistemele fotovoltaice instalate de companie la clienţii rezidenţiali au fost dotate cu baterii de stocare.
Până în prezent, E.ON a instalat peste 10.500 de sisteme fotovoltaice la clienţii rezidenţiali, la care se adaugă peste 430 de centrale fotovoltaice pentru companii (401 înregistrate la finalul anului 2025), cu o putere instalată cumulată de 89 MWp.
Pentru a oferi companiilor acces la energie „verde” la preţuri predictibile, compania şi-a propus să dezvolte un portofoliu de contracte de tip Power Purchase Agreement (PPA), în acest context fiind construită, anul trecut, o centrală fotovoltaică pentru fabrica Webasto din Arad.
Conform Raportului de sustenabilitate, reţeaua de încărcare a maşinilor electrice a atins, în 2025, pragul de 600 de puncte, iar în prezent numără peste 700 de puncte de încărcare.
La nivelul anului precedent, compania a colaborat cu 1.083 de furnizori, dintre care 93% sunt companii româneşti, iar valoarea totală a plăţilor efectuate către aceştia a depăşit 9,15 miliarde de lei (1,83 miliarde de euro), cea mai mare parte din suma mergând către firme din România.
A furnizat 18,7 TWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 19% din consumul naţional, precum şi 3,2 TWh de energie electrică, respectiv 7% din consumul din România.
E.ON Energie România a contribuit la bugetul de stat cu aproape 1,1 miliarde de lei (peste 218 milioane de euro) virate în 2025, în creştere cu circa 3% faţă de anul precedent.
La capitolul programe, GraduatE.ON, destinat dezvoltării tinerelor talente din România, a ocupat locul al doilea în clasamentul naţional al iniţiativelor de internship şi management trainee, în 2025. “În cei 20 de ani de existenţă, programul a oferit oportunităţi de dezvoltare pentru 180 de absolvenţi de studii universitare, mulţi dintre aceştia construindu-şi cariere pe termen lung în cadrul companiei”, precizează sursa citată.
În 2025, media pregătirii profesionale a ajuns în cadrul companiei la 22 de ore pentru fiecare angajat, iar numărul total al orelor de instruire a crescut cu 40% faţă de anul precedent.
Raportul de sustenabilitate acoperă perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025 şi reprezintă prima raportare individuală întocmită de E.ON Energie România în conformitate cu Regulamentul Delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON deţine un portofoliu format de circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, compania a investit 2,7 miliarde de euro, în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 4,2 miliarde de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.