FacebookTwitterLinkedIn

România, Bulgaria și Grecia vor depune proiecte comune pentru finanțare prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), cu obiectivul de a îmbunătăți conexiunile regionale și infrastructura destinată mobilității militare, potrivit BTA.

Termenul de depunere este 6 octombrie 2026. Proiectele vizează în principal coridorul european Marea Baltică–Marea Neagră–Marea Egee și conexiunile cu rețeaua transeuropeană de transport.

Printre investițiile și studiile propuse se numără dezvoltarea legăturilor feroviare dintre Bulgaria și Grecia, extinderea conexiunii autostrăzii Struma către punctul de frontieră Kulata și electrificarea tronsonului feroviar dintre Podul peste Dunăre și Gara Triaj Ruse.

Inițiativa urmărește accelerarea transportului de pasageri și mărfuri, consolidarea lanțurilor de aprovizionare și dezvoltarea infrastructurii cu utilizare atât civilă, cât și militară. Cooperarea are la bază un memorandum semnat de cele trei țări în decembrie 2025, notează Agerpres.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.