August a adus o contracție a audiențelor pentru aproape toate televiziunile de știri, într-o lună cu puține evenimente politice și sociale majore, în care concurența pentru atenția publicului a devenit mai dificilă.
România TV a rămas în continuare pe primul loc, cu o medie de 164.820 de telespectatori pe minut (toată ziua) la nivel național, conform măsurătorilor Kantar Media, însă a consemnat și cea mai mare pierdere față de iulie: 14.000 de telespectatori pe minut.
Antena 3 CNN, ocupanta locului al doilea, a pierdut 4.530 de telespectatori, până la o medie de 105.600.
Scăderi au fost înregistrate și la Digi24 (-430 persoane), B1 TV (-3.980), TVR Info (-1.250) și Euronews (-520).
Pe acest fond, Realitatea Plus și Prima News au fost singurele televiziuni care au reușit să își conserve, practic, audiența din iulie: prima a crescut marginal, cu 450 de telespectatori, iar Prima News cu 90.
Clasamentul din august confirmă însă stabilitatea ierarhiei. România TV și Antena 3 CNN concentrează în continuare cele mai mari audiențe, urmate la distanță de Realitatea Plus și Digi24.
Paradoxal, cota cumulată de piață a celor opt televiziuni de știri a crescut ușor, de la 17,30% în iulie la 17,52% în august. Evoluția sugerează că persoanele care au continuat să consume programele acestor televiziuni au petrecut mai mult timp pe aceste stații
În lipsa unei agende politice și sociale cu intensitatea altor luni, televiziunile au fost nevoite să caute teme capabile să prelungească interesul publicului. Dezbaterile legate de PNRR și amânarea formării guvernului s-au numărat printre subiectele împinse în prim-plan, într-o încercare de a compensa absența marilor evenimente.
Audiențele televiziunilor de știri în luna august 2026, la nivel național
| Televiziunea | Nr. telespectatori / minut |
| România TV | 164.820 |
| Antena 3 CNN | 105.600 |
| Realitatea Plus | 59.060 |
| Digi 24 | 57.560 |
| B1TV | 26.300 |
| TVR Info | 5.170 |
| EuroNews | 3.720 |
| Prima News | 1.460 |
Sursa: Kantar Media
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.