Stellantis a anunțat numirea lui Arnaud Belloni în rolul de CEO al mărcilor FIAT, Abarth și Lancia, precum și de Chief Marketing Officer pentru Europa.
Gaetano Thorel va continua să conducă operațiunile FIAT și Abarth în Europa extinsă și va prelua și responsabilitatea pentru Lancia, în coordonare cu Arnaud Belloni, potrivit unui comunicat.
Olivier François îl va sprijini pe Arnaud Belloni până la jumătatea lunii octombrie, după care va continua să colaboreze cu Stellantis în calitate de consilier strategic.
„Suntem încântați să îl primim pe Arnaud înapoi în Stellantis. Perspectiva sa globală, experiența în conducere și cunoștințele aprofundate despre mărcile noastre vor fi atuuri importante în consolidarea activității de marketing în Europa și în conturarea următoarei etape pentru FIAT, Abarth și Lancia”, a declarat Emanuele Cappellano, Chief Operating Officer pentru Europa extinsă.
FIAT își consolidează astfel rolul strategic în cadrul Stellantis prin noua structură de conducere, în vigoare de la 1 septembrie 2026, în linie cu prioritățile prezentate la Stellantis Investor Day, pe 21 mai, și cu planul strategic FaSTLAne 2030.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.