PPC Energie va dota cel puțin 15 școli din România cu sisteme fotovoltaice și baterii de stocare, într-un program care poate ajunge la 20 de unități de învățământ.
PPC Energie va investi în infrastructura energetică a unor școli de stat din România, prin instalarea de sisteme fotovoltaice și baterii de stocare în cel puțin 15 unități de învățământ. Programul, derulat în parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație (AVE), poate fi extins la 20 de școli, în funcție de numărul de clienți care activează factura electronică în perioada campaniei.
Programul se desfășoară între 1 septembrie 2026 și 28 februarie 2027, iar sistemele urmează să fie instalate până la 30 septembrie 2027. Unitățile de învățământ selectate de AVE sunt situate în județele Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Gorj, Ilfov și Timiș.
Fiecare școală va primi o instalație fotovoltaică de 10 kWp, împreună cu o baterie de stocare cu o capacitate de 15 kW. Pachetul include montajul și consultanța necesară pentru obținerea statutului de prosumator, astfel încât școlile să poată utiliza energia produsă și, în condițiile aplicabile, să livreze surplusul în rețea.
PPC Energie leagă numărul de sisteme instalate de adopția facturii electronice în rândul clienților săi. Compania estimează că mecanismul va permite echiparea a minimum 15 școli, cu posibilitatea de a ajunge la 20 de unități.
„Într-un context energetic complex și dinamic, educația are nevoie de stabilitate, iar sprijinul pe care îl oferim școlilor vine exact din această nevoie”, a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie.
Investiția urmărește să permită școlilor beneficiare să acopere o parte din consumul propriu prin energia produsă de sistemele fotovoltaice. Componenta de stocare poate permite utilizarea energiei produse și la momente diferite față de cele în care aceasta este generată.
„Pentru noi a fost important ca acest sprijin să ajungă în școli în care există o nevoie reală”, a declarat Simona Pavelescu, Director Executiv al AVE, organizația care a contribuit la selectarea beneficiarilor.
Inițiativa vine într-un context în care reducerea costurilor cu energia și creșterea eficienței energetice devin teme relevante pentru instituțiile publice, inclusiv pentru unitățile de învățământ. Pentru școli, instalarea unor sisteme de producție și stocare poate însemna atât acces la energie regenerabilă, cât și o mai bună predictibilitate a consumului.
PPC Energie are aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții și operează o rețea de aproximativ 80 de magazine în România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.