Companiile din România care își detașează angajații în alte state membre ale Uniunii Europene vor trebui să fie mai atente la documentație și la planificarea misiunilor. Reforma europeană a coordonării sistemelor de securitate socială aduce reguli noi privind certificatul A1, documentul care arată în ce stat plătește salariatul contribuțiile sociale, condițiile pentru persoanele recrutate special pentru detașare și regulile privind detașările succesive.
Noile prevederi au fost adoptate în primă lectură de Parlamentul European în iulie 2026, după aproape un deceniu de negocieri, iar aprobarea formală de către Consiliul UE este preconizată pentru septembrie. Principalele modificări vor deveni aplicabile după o perioadă de tranziție de 24 de luni.
Pentru România, schimbările sunt relevante în special în construcții, sectorul care concentrează cea mai mare parte a detașărilor, spun specialiștii TPA România, companie specializată în contabilitate, fiscalitate, audit financiar și consultanță juridică.
Din cele 48.198 de certificate A1 emise în România, 22.607 au vizat lucrători detașați, iar 24.570 persoane care desfășoară activități în două sau mai multe state membre. Numărul total a fost cu aproximativ 46% mai mic decât în 2023, când au fost emise 89.858 de certificate.
Construcțiile au reprezentat 65,9% dintre certificatele A1 emise pentru detașare în România în 2024. Alte categorii importante au fost activitățile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de suport, cu 19,9%, și agențiile de muncă temporară, cu 12,1%.
Ce se schimbă pentru angajatori și salariați
Pentru angajatori, una dintre principalele noutăți vizează certificatul A1, documentul care atestă că unui angajat care lucrează temporar într-un alt stat membru i se aplică în continuare legislația de securitate socială din statul de origine. Astfel, contribuțiile sociale sunt plătite în țara de origine, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru detașare.
Principiul de bază nu se schimbă, însă regulile privind verificarea certificatului devin mai stricte. Autoritățile vor putea solicita informații și documente suplimentare atunci când există neclarități, iar certificatul poate fi rectificat sau retras inclusiv cu efect retroactiv.
„Principiul de bază al detașării nu se schimbă: salariatul poate rămâne afiliat sistemului de securitate socială din statul de origine pe durata detașării. Reforma introduce însă condiții și proceduri mai stricte, menite să asigure că acest regim este utilizat în situațiile în care există o legătură reală între lucrător, angajator și statul de origine”, explică Natalia Ștefăniță, avocat în cadrul TPA România.
Pentru deplasările foarte scurte există și o simplificare: activitățile care nu depășesc trei zile consecutive într-o perioadă de 30 de zile vor fi exceptate de la notificarea prealabilă și de la obținerea certificatului A1. Excepția nu se aplică însă în construcții.
O altă schimbare îi privește pe angajații recrutați special pentru detașare. Aceștia trebuie să fi fost asigurați în sistemul de securitate socială din statul în care este stabilit angajatorul timp de cel puțin trei luni înainte de detașare.
„Cerința ca persoanele recrutate în vederea detașării să fi fost afiliate sistemului de securitate socială al statului de origine pentru o perioadă de cel puțin trei luni este una dintre cele mai importante schimbări aduse de reformă, deoarece influențează direct eligibilitatea persoanelor recrutate pentru a beneficia de regimul de detașare”, spune Natalia Ștefaniță.
Reguli noi apar și în cazul detașărilor succesive. După o perioadă de 24 de luni, aceeași persoană va putea fi detașată din nou în același stat membru numai după o pauză de cel puțin două luni. Măsura urmărește să limiteze folosirea repetată a detașării pentru activități care au, în realitate, un caracter permanent.
Pentru angajatori, efectul principal al reformei va fi unul administrativ și de planificare. Companiile care folosesc frecvent detașarea transfrontalieră vor trebui să urmărească mai atent istoricul detașărilor, documentele aferente și situația angajaților nou-recrutați.
„În practică, detașarea presupune deja un proces administrativ complex, iar noile reguli vor aduce cerințe suplimentare și verificări mai riguroase. Angajatorii vor trebui să acorde o atenție sporită formalităților premergătoare detașării, inclusiv notificării și obținerii certificatului A1”, spune Alexandra Cohuțiu, avocat în cadrul TPA România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.