Rafinăria Petrotel Ploiești, deținută de grupul rus Lukoil, va intra în insolvență, decizia fiind confirmată luni de reprezentanții companiei. Procedura vine într-un moment complicat pentru grupul petrolier, vizat de sancțiunile americane, și după mai multe luni în care rafinăria nu și-a mai reluat activitatea.
Reprezentanții Petrotel susțin însă că insolvența nu are ca obiectiv închiderea rafinăriei, ci protejarea activului industrial și crearea condițiilor necesare pentru reluarea operațiunilor.
„Petrotel Lukoil continuă toate demersurile legale și operaționale pentru repornirea instalațiilor și reluarea activității rafinăriei. Prioritățile companiei sunt să își păstreze toată forța de muncă și toate competențele profesionale, protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români, continuarea contribuției fiscale și menținerea unui activ relevant pentru securitatea energetică a României”, au transmis oficialii companiei.
Insolvența, soluția invocată pentru protejarea rafinăriei
Potrivit companiei, procedura de insolvență ar putea asigura protecția juridică necesară pentru conservarea activității, stabilizarea relațiilor comerciale și pregătirea relansării operațiunilor.
Conducerea Petrotel susține că obiectivul este menținerea capacității industriale și identificarea unei formule stabile de funcționare, inclusiv în contextul restricțiilor impuse de autoritățile americane.
„Prioritatea noastră este să protejăm activul industrial, angajații – întreaga forță de muncă și relațiile construite cu partenerii români. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a reporni rafinăria cât mai repede și pentru a contribui la predictibilitatea pieței românești de carburanți”, afirmă reprezentanții companiei.
Lukoil susține că insolvența ar putea oferi companiei timpul și protecția juridică necesare pentru reorganizarea activității și reluarea producției.
Cinci direcții pentru continuarea activității
Planul prezentat de companie se bazează pe cinci obiective principale: protejarea securității energetice a României, păstrarea locurilor de muncă și a competențelor profesionale, protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români, continuarea contribuției fiscale și pregătirea unei eventuale soluții privind proprietatea asupra rafinăriei.
Petrotel consideră că menținerea unei capacități de rafinare funcționale pe teritoriul României este importantă pentru reziliența sistemului energetic și pentru securitatea aprovizionării cu produse petroliere.
Compania afirmă, de asemenea, că urmărește păstrarea angajaților și a specialiștilor care lucrează în rafinărie, precum și menținerea relațiilor cu furnizorii, contractorii și operatorii logistici români.
Un alt obiectiv este identificarea unei eventuale schimbări de proprietate care să permită conservarea valorii industriale a rafinăriei și continuarea activității sub o structură compatibilă cu interesele strategice ale României.
Petrotel nu mai funcționează din octombrie
Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie 2025 pentru lucrări programate de revizie tehnică, însă instalațiile nu au mai fost repornite ulterior, în contextul sancțiunilor internaționale care vizează grupul Lukoil.
Petrotel asigură, potrivit datelor prezentate de companie, aproximativ 21% din producția națională de carburanți și este în prezent singura dintre cele patru rafinării importante din România care nu funcționează.
În februarie, Guvernul a adoptat cadrul pentru instituirea supravegherii extinse asupra unor active Lukoil din România. În această categorie au intrat Lukoil România, Petrotel-Lukoil, Lukoil Lubricants East Europe și Lukoil Overseas Atash B.V.
Statul român a desemnat un reprezentant pentru supravegherea activității operatorilor vizați, Ion-Bogdan Bugheanu, consilier în cadrul Ministerului Energiei.
Ce se întâmplă cu sancțiunile americane
Situația rafinăriei este strâns legată de sancțiunile impuse de Statele Unite grupului petrolier rus. Autoritățile române au făcut în ultimele luni demersuri pentru obținerea unor derogări care să permită continuarea activității Petrotel.
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, anunța în aprilie că autoritățile americane au acceptat o solicitare privind o derogare pentru rafinărie. El preciza ulterior că era vorba despre o scrisoare de conformitate și nu despre o licență specială permanentă emisă de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA, OFAC.
În cazul activelor Lukoil, autoritățile americane au acordat în mod repetat licențe și derogări care au permis amânarea aplicării anumitor restricții.
Lukoil pregătește și o posibilă schimbare de proprietate
Unul dintre obiectivele declarate de Petrotel este pregătirea unei soluții sustenabile privind proprietatea asupra rafinăriei.
Compania susține că o eventuală schimbare de proprietate ar trebui să permită conservarea infrastructurii, menținerea locurilor de muncă și continuarea activității, protejând în același timp interesele economice și strategice ale României.
În jurul rafinăriei funcționează un ecosistem format din angajați, furnizori, contractori, operatori logistici și alte companii care depind de activitatea platformei industriale de la Ploiești.
Cât de importantă este Petrotel pentru piața românească
Petrotel este a treia mare rafinărie din România. În prezent, principalele capacități de rafinare aflate în funcțiune sunt Petromidia Năvodari, operată de Rompetrol, și Petrobrazi Ploiești, operată de OMV Petrom.
Petromidia are o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone de materie primă pe an. Rafinăria Vega Ploiești, parte a grupului KMG International, are o capacitate de aproximativ 350.000 de tone pe an și funcționează integrat cu Petromidia.
Petrobrazi are o capacitate anuală de procesare de aproximativ 4,5 milioane de tone și asigură procesarea producției interne de țiței, acoperind aproximativ o treime din cererea națională de combustibili.
În acest context, menținerea Petrotel în circuitul de producție reprezintă un element important pentru piața carburanților. Lukoil susține că repornirea rafinăriei ar contribui la creșterea predictibilității aprovizionării și la păstrarea capacității industriale a României.
Intrarea în insolvență deschide însă o nouă etapă pentru rafinăria de la Ploiești, într-un moment în care autoritățile române încearcă să gestioneze atât efectele sancțiunilor asupra activelor rusești, cât și necesitatea menținerii securității energetice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.