FacebookTwitterLinkedIn

Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța, se îndreaptă către un conflict colectiv de muncă, după ce negocierile privind majorarea salariilor au eșuat. Sindicatul Oil Terminal a informat miercuri compania că va declanșa conflictul începând cu 24 august.

Potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București, sindicatul a comunicat companiei, pe 19 august, că va declanșa conflictul colectiv de muncă „întrucât au eșuat negocierile privind majorarea salarială”.

În aceeași zi, Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Oil Terminal, a transmis companiei că nu vor mai fi promovate proiecte de memorandum care să aibă ca obiect aprobarea creșterii cheltuielilor de natură salarială.

Statul deține, prin Ministerul Energiei, aproape 88% din Oil Terminal

Ministerul Energiei deține 87,7579% din capitalul social al Oil Terminal, ceea ce face ca deciziile privind cheltuielile salariale să fie legate direct de politica statului în cazul companiilor pe care le controlează.

Oil Terminal este operatorul infrastructurii petroliere din Portul Constanța și este listată la Bursa de Valori București sub simbolul OIL. La 19 august, acțiunile companiei erau cotate la 0,1195 lei, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de aproximativ 358 milioane de lei.

Conflictul de muncă apare la mai puțin de o săptămână după publicarea rezultatelor financiare pentru primul semestru.

Astfel, Oil Terminal a raportat un profit net de aproximativ 12,2 milioane de lei în S1 2026, în scădere cu circa 6,5% față de perioada similară din 2025, în timp ce veniturile din servicii au fost de aproximativ 184,6 milioane de lei.

Pentru moment, raportul transmis BVB nu oferă detalii privind nivelul majorării salariale solicitate de sindicat și nici calendarul următoarelor etape ale conflictului colectiv de muncă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.