A.P. Moller Maersk A/S, lider al transportului maritim de containere, a raportat un profit trimestrial peste aşteptări, şi și-a îmbunătăţit din nou previziunile anuale.
În trimestrul doi din acest an, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) s-a situat la trei miliarde de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,12 miliarde de dolari, şi faţă de un nivel de 2,30 miliarde de dolari în perioada similară din 2025, potrivit Agerpres.
Maersk, considerată un barometru al comerţului mondial, a majorat în iunie previziunile anuale, datorită cererii solide, în special în Asia, şi a anunţat că se aşteaptă în acest an la o creştere de aproximativ 4% a volumelor de containere transportate pe plan mondial.
În acest an, EBITDA ar urma să se situeze între 10,5 şi 12,5 miliarde de dolari, faţă de nivelul estimat anterior de 8 – 10 miliarde de dolari.
Profitul companiei daneze a beneficiat de pe urma turbulenţelor din comerţul global, care au majorat costurile de transport, inclusiv războiul din Iran, care a perturbat sever rutele maritime de transport Strâmtoarea Ormuz, şi atacurile din Marea Roşie ale rebelilor Houthi.
Unii analişti au avertizat că recentul avans din domeniul transportului maritim va fi de scurtă durată şi maschează riscurile care vor apărea în viitor, mai ales majorarea costurilor de transport.
Companiile de transport maritim şi-au redirecţionat navele în zona unde se află Capul Bunei Speranţe, în Africa, pentru a evita atacurile în Marea Roşie şi în Golful Aden, zone maritime-cheie pentru comerţul mondial. Timpul de călătorie creşte, ceea ce majorează tarifele de transport maritim.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.