Viitorul marketingului este dat de fuziunea dintre tehnologie și comportamentul consumatorilor, unde brandurile nu mai caută atenție, ci încredere și relevanță în decizii asistate de AI, consideră İrem Çağrı Yılandil (Trendyol).
İrem Çağrı Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group
Forbes România:Cum vedeți impactul inteligenței artificiale asupra modului în care consumatorii descoperă branduri și produse? Va deveni vizibilitatea răspunsurilor generate de AI (ChatGPT, Gemini etc.) la fel de importantă ca poziționarea în Google sau pe social media?
İrem Çağrı Yılandil: Absolut. Vedem o schimbare de paradigmă în comportamentul consumatorilor. Pe măsură ce tot mai mulți utilizatori apelează la interfețe bazate pe inteligență artificială pentru informații rapide și curate, modul tradițional de căutare începe să se transforme.
În centrul strategiei noastre stă ideea de „a fi acolo unde este utilizatorul”, iar până acum, asta însemna să fim prezenți inteligent pe canalele în care oamenii își petrec timpul. Astăzi, însă, înseamnă și să ne asigurăm că informația despre noi este bine structurată, relevantă și ușor de înțeles nu doar pentru oameni, ci și pentru modelele de tip Large Language Models.
Obiectivul nostru este ca, atunci când un AI face o recomandare, brandul nostru să nu fie doar o opțiune, ci cea mai relevantă alegere.
Vedem deja concret cum funcționează asta în piețele noastre. În România, de exemplu, un conținut de produs mai bine structurat și localizat duce direct la creșteri atât în vizibilitate, cât și în conversii.
Un exemplu clar sunt comercianții români care s-au extins în Grecia și Bulgaria: atunci când descrierile de produs, cuvintele cheie și comunicarea sunt adaptate la limba și comportamentul local de căutare, performanța crește semnificativ. În unele cazuri, vânzările cross-border aduc chiar și un plus de aproximativ 30% în business pentru cei care adoptă această abordare.
De aceea, vizibilitatea în AI este importantă pentru noi: nu ține doar de prezența brandului, ci și de cât de ușor pot aceste sisteme să înțeleagă și să recomande produsele și comercianții de pe platformă.
Ne concentrăm puternic să fim cu un pas înaintea acestei schimbări, pe măsură ce ne adaptăm la noua eră a descoperirii prin conversație.
Forbes România: Ce rol joacă marketingul digital în strategia voastră și ce canale generează cel mai bun randament în ceea ce privește raportul dintre investiție și impactul asupra businessului?
İrem Çağrı Yılandil: Filosofia noastră este simplă: așa cum am menționat anterior, ne propunem să fim prezenți pe toate platformele unde publicul nostru își petrece timpul și să transformăm fiecare punct de contact într-o interacțiune relevantă. Ne dorim ca fiecare canal să fie cât mai eficient, aliniat cu modul natural în care utilizatorii navighează în mediul digital.
Cel mai bun randament vine din felul în care reușim să prezentăm selecția noastră de produse într-un mod care rezonează personal cu fiecare consumator, combinând targetarea bazată pe date cu un storytelling de calitate. Pentru asta, am construit un ecosistem integrat, în care canalele digitale generează interacțiune atât în afara aplicației, cât și în interiorul ei.
Prin această tranziție fluidă dintre momentul în care descoperi un produs pe social media sau în search și interacțiunea din platformă, reușim să maximizăm atât impactul în business, cât și loialitatea pe termen lung.
În același timp, vedem foarte clar că marketingul, de unul singur, nu este suficient. În România, performanța apare atunci când marketingul este susținut de calitatea comercianților, de localizare și de experiența oferită utilizatorului. Marketingul aduce oamenii în platformă, dar retenția depinde de ceea ce găsesc acolo.
Acest lucru se vede și în date. Peste 70% dintre clienții din România au plasat deja mai multe comenzi, ceea ce indică un nivel ridicat de satisfacție și loialitate. În paralel, numărul comercianților locali a crescut accelerat și generează acum aproximativ 55% din volumul marketplace-ului din România, față de doar 5% în urmă cu un an.
Vedem și impactul direct în engagement: în Europa Centrală și de Est, platforma este accesată zilnic de aproximativ 2,5 milioane de utilizatori, iar aplicația a ajuns la circa 10 milioane de descărcări.
În perioadele de vârf, cum sunt campaniile din noiembrie și decembrie, acest lucru devine și mai vizibil. În România, am avut o prezență puternică în outdoor, cu acoperire mare în București și în principalele orașe. În același timp, am avut un reach de peste 96% din audiență în perioada campaniilor noastre TV din luna noiembrie. Această vizibilitate s-a tradus direct în creșteri puternice de download-uri, Trendyol devenind cea mai descărcată aplicație din România în acea perioadă.
Influencer marketingul este, de asemenea, un pilon important. Avem cea mai mare rețea de creatori de conținut din regiune, reunind peste 10.000 de influenceri activi, ce joacă un rol esențial atât în descoperire, cât și în conversie și în construirea încrederii în brand la scară mare.
Colecțiile curatoriate de influenceri funcționează foarte bine pentru că sunt percepute ca recomandări personale, nu ca publicitate, ceea ce crește încrederea și reduce ezitarea, mai ales când sunt combinate cu oferte limitate sau campanii exclusive.
În același timp, eforturile noastre nu se opresc la atragerea de utilizatori. Investim constant în engagement și retenție, făcând aplicația mai dinamică prin conținut generat de influenceri, formate video și mecanici de gamification. Astfel, Trendyol devine o destinație zilnică, crescând interacțiunea și loialitatea.
Forbes România: Într-un peisaj media tot mai fragmentat, cum a evoluat relația companiei voastre cu agențiile și partenerii media? Ce așteptări aveți acum de la ei, comparativ cu acum 2–3 ani, mai ales în contextul noilor tehnologii și al inteligenței artificiale?
İrem Çağrı Yılandil: AI-ul și noile tehnologii au făcut colaborarea cu agențiile și pertenerii noștri media mult mai rapidă, mai transparentă și mai orientată spre date. Putem vizualiza cum va arăta un spot înainte să fie filmat, putem construi storyboard-uri și testa elemente precum muzica, ceea ce duce la decizii creative mai bune încă din faza de concept.
În același timp, mai ales în contextul extinderii internaționale, instrumentele care ne permit să monitorizăm implementarea campaniilor în timp real au devenit esențiale pentru a menține consistența.
Per ansamblu, asta ne ajută să economisim timp și să lucrăm mai eficient, dar ridică și standardele pentru parteneri: ne așteptăm să fie mai proactivi, mai familiarizați cu tehnologia și capabili să transforme datele și AI-ul în rezultate concrete de business, pe măsură ce aceste instrumente evoluează.
De exemplu, atunci când derulăm campanii de amploare în mai multe piețe din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, ne bazăm pe parteneri care pot adapta rapid formatele creative și plasările în funcție de datele de performanță în timp real și de rezultatele campaniei. Această agilitate a devenit esențială pe măsură ce ne extindem.
Forbes România: Măsurile de austeritate adoptate de guverne afectează puterea de cumpărare a consumatorilor. Ce ajustări ați făcut la nivel de comunicare, canale sau oferte și care a fost cea mai surprinzătoare lecție de marketing pentru voi?
İrem Çağrı Yılandil: În perioadele de presiune economică, relația dintre brand și consumator trebuie să devină mai empatică și mai relevantă.
Am ajustat comunicarea astfel încât să reflecte această realitate, mutând accentul din zona aspirațională către cea orientată pe valoare. Vorbim mai mult despre calitate, durabilitate și beneficii practice, astfel încât fiecare achiziție să fie percepută ca o alegere sigură.
La nivel de canale și oferte, am investit mai mult în programe de loialitate personalizate și în soluții flexibile de accesibilitate financiară. Folosind datele, înțelegem mai bine schimbările de comportament și adaptăm ofertele în consecință, menținând produsele relevante și accesibile.
Pentru noi, acest lucru se reflectă și în modul în care ne susținem comercianții. Îi ajutăm să își poziționeze produsele mai eficient, punând accent pe valoarea reală pentru clienți, într-un context în care deciziile de cumpărare sunt mai atente.
Una dintre cele mai importante lecții de marketing din această perioadă ține de cât de puternică rămâne încrederea în brand. Am observat că oamenii nu caută neapărat cel mai mic preț, ci cel mai mic risc. Se îndreaptă către branduri în care au încredere că oferă calitate constantă, pentru că nu își permit să facă alegeri greșite. Asta ne-a întărit și mai mult focusul pe transparență și fiabilitate, ca piloni esențiali în construirea unor relații pe termen lung cu clienții.
Forbes România: Care credeți că va fi cea mai mare schimbare în marketing în următorii doi ani: una tehnologică, strategică sau legată de comportamentul consumatorilor?
İrem Çağrı Yılandil: Nu mai putem separa tehnologia de comportamentul consumatorilor. Cea mai mare schimbare va veni din modul în care acestea două se combină. Trecem de la o eră a „scroll-ului” și „căutării” la una a răspunsurilor directe. Consumatorii vor apela din ce în ce mai mult la asistenți AI pentru a filtra opțiunile și a lua decizii.
Asta înseamnă că strategia de marketing trebuie să evolueze: nu mai este suficient să atragi atenția, ci trebuie să devii o sursă de încredere, validată de aceste sisteme.
Pe viitor, vom continua să investim în personalizare prin AI, adaptând conținutul și ofertele la fiecare utilizator. În paralel, ecosistemul nostru de influenceri va evolua și el, devenind nu doar un canal de promovare, ci un spațiu unde se creează trenduri.
Ambiția noastră este ca Trendyol să devină o destinație la care utilizatorii revin pentru inspirație, entertainment și comunitate. Asta înseamnă că brandurile trebuie să meargă dincolo de campanii și să se concentreze pe date structurate, conținut de calitate și relevanță în timp real, exact semnalele pe care le folosește AI-ul.
În final, deși instrumentele sunt tehnologice, impactul este strategic. Trebuie să trecem de la o comunicare generală la una extrem de relevantă. Brandurile care vor câștiga nu vor fi neapărat cele mai vizibile, ci cele care se integrează cel mai natural în viața de zi cu zi a utilizatorilor prin aceste noi tool-uri. Este vorba despre a fi util și de încredere, în același timp.
(20 aprilie 2026)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.