LinkToRide și Carbon Tool anunță lansarea unei integrări prin care companiile pot monitoriza deplasările angajaților, emisiile asociate transportului și utilizarea carpooling-ului.
Soluția vizează în principal transportul angajaților, inclus în categoria emisiilor indirecte raportate de companii în cadrul Scope 3.
Parteneriatul apare în contextul traficului ridicat din București. Potrivit TomTom Traffic Index 2025, Capitala s-a clasat pe locul 5 în Europa și pe locul 20 la nivel mondial în topul orașelor cu cel mai ridicat nivel de congestie. Șoferii din București au petrecut, în medie, 171 de ore pe an în traficul orelor de vârf.
Datele furnizate de cele două platforme urmăresc să permită companiilor să cuantifice impactul deplasărilor angajaților și să monitorizeze eventualele reduceri de emisii rezultate în urma utilizării transportului în comun sau a carpooling-ului.
Prin integrare, angajații care au trasee similare pot identifica posibilități de a împărți aceeași mașină prin intermediul aplicației LinkToRide. Creșterea gradului de ocupare a autoturismelor poate reduce numărul de mașini utilizate pentru aceeași destinație și, în funcție de trasee și de tipul vehiculelor, consumul de combustibil și emisiile asociate deplasărilor.
Pentru companii, Carbon Tool permite centralizarea și monitorizarea datelor privind emisiile și generarea de rapoarte utilizabile în procesele de raportare ESG. Datele privind mobilitatea angajaților pot fi integrate în evaluarea emisiilor Scope 3 și în monitorizarea obiectivelor de reducere a amprentei de carbon.
„Companiile au nevoie de instrumente care să transforme obiectivele ESG în acțiuni concrete. Prin acest parteneriat, organizațiile pot măsura și reduce impactul transportului angajaților și pot integra mobilitatea sustenabilă în strategia lor de decarbonizare”, a declarat Răzvan Nica, fondator Carbon Tool.
O componentă a integrării este reprezentată de mecanismul de donații asociat kilometrilor parcurși prin LinkToRide. Kilometrii efectuați prin aplicație pot genera donații automate către ONG-uri partenere.
„Credem că o mașină cu patru locuri nu ar trebui să transporte, în fiecare dimineață, un singur om. Atunci când colegii împart aceeași cursă, împart și costurile, reduc emisiile și creează conexiuni care contribuie la o cultură organizațională mai puternică”, a declarat Cătălin Mazilu, fondator LinkToRide.
Potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană și citate de companii, peste o treime dintre cetățenii Uniunii Europene declară că se simt singuri cel puțin o parte din timp, iar aproximativ unul din opt se confruntă frecvent sau permanent cu acest sentiment. În comunicarea privind parteneriatul, cele două companii leagă utilizarea în comun a mașinii și de interacțiunea dintre colegi, însă nu prezintă date proprii care să cuantifice efectul carpooling-ului asupra acestui indicator.
Integrarea LinkToRide–Carbon Tool pune astfel în aceeași soluție date privind mobilitatea angajaților, calcularea emisiilor și raportarea acestora. Pentru companii, principalii indicatori urmăriți sunt numărul și tipul deplasărilor, kilometrii parcurși, utilizarea carpooling-ului și emisiile asociate transportului angajaților.
Carbon Tool este o platformă digitală destinată măsurării și monitorizării amprentei de carbon, inclusiv a emisiilor Scope 1, 2 și 3, precum și raportării ESG.
LinkToRide este o aplicație românească de carpooling pentru deplasările către locul de muncă. Platforma conectează utilizatori cu trasee similare și include un mecanism prin care kilometrii parcurși pot genera donații către ONG-uri partenere.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.