Guvernul a aprobat Hotărârea privind lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate în sectorul românesc al Mării Negre, deschizând etapa de pregătire a procedurilor competitive prin care investitorii vor putea obține drepturile de dezvoltare a proiectelor.
Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, dezvoltarea energiei eoliene offshore ar putea genera o valoare adăugată estimată între 16 și 27 de miliarde de euro pentru economia României, prin investiții în infrastructură, dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare și crearea de locuri de muncă. Documentul precizează că finanțarea proiectelor va reveni integral operatorilor economici care vor câștiga concesiunile, din surse proprii sau atrase.
Hotărârea stabilește lista perimetrelor care pot fi concesionate, acestea fiind delimitate prin coordonate topogeodezice în sistemul de referință WGS84, în conformitate cu prevederile Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore. Ministerul Energiei va organiza procedurile competitive de atribuire a concesiunilor, etapă considerată necesară pentru lansarea investițiilor în acest sector.
Conform analizelor citate în Nota de fundamentare, realizate în cadrul raportului „Offshore Wind Roadmap for Romania” al Băncii Mondiale, sectorul românesc al Mării Negre dispune de un potențial tehnic estimat la aproximativ 76 GW. Din această capacitate, circa 22 GW ar putea fi instalați prin turbine amplasate pe fundații fixe, iar aproximativ 54 GW prin tehnologii flotante.
Scenariile analizate indică posibilitatea instalării unei capacități de 3 GW până în 2035, într-un scenariu moderat, respectiv de până la 7 GW într-un scenariu de dezvoltare accelerată. Obiectivul de 3 GW este inclus în Strategia energetică a României pentru perioada 2025-2035 și urmează să fie atins prin proiectele din prima etapă de dezvoltare, estimate la o capacitate totală de aproximativ 3,1 GW.
Documentul precizează că lista aprobată are caracter strategic și nu conferă automat dreptul de construire a unor parcuri eoliene offshore. Fiecare proiect va trebui să parcurgă ulterior procedurile de concesionare, autorizare și evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu legislația în vigoare.
Identificarea perimetrelor a fost realizată pe baza unui studiu de specialitate care a luat în considerare restricțiile privind navigația, activitățile militare, pescuitul, biodiversitatea și exploatările de petrol și gaze din Marea Neagră. Lista include atât perimetre destinate primei runde de concesionare, cât și zone prevăzute pentru etape ulterioare de dezvoltare, în funcție de constrângerile existente și de calendarul investițiilor.
Aprobarea hotărârii reprezintă una dintre etapele prevăzute de Legea nr. 121/2024 pentru operaționalizarea cadrului de dezvoltare a energiei eoliene offshore și contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, inclusiv în ceea ce privește tranziția energetică și obiectivele de decarbonizare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.