Mai este cunoscută și sub numele de prăjitura mării și e o tartă specifică regiunii, umplută cu tentacule de caracatiță într-un sos tomat iute. Era prima la bufetul de mic-dejun, un fel de bun-venit regional și n-aveam cum să nu gust în prima dimineață din weekendul prelungit petrecut la Montpellier. Încercați, încercați.
Alex Gâlmeanu, fotograful, are pe Instagram o serie de imagini – incredibil de frumoase și surprinzătoare – numită As I found it – adică așa cum am găsit – o stare, un obiect, un loc, niște oameni. Și fix la această serie m-a dus gândul când am început să scriu acest articol despre Montpellier. Așadar, impresii despre Montpellier, așa cum l-am găsit, as I found it, fără nicio documentare prealabilă.
Am ajuns la Montpellier într-o sâmbătă după-amiază după un zbor scurt de la Luxemburg. Aeroportul era ceva gen Târgu Mureș, fără autobuz până la terminal, deci pe jos de la avion, cu două-trei zboruri pe zi înspre Paris și alte două trei spre Alger și Tunis. Cerere locală mare pentru aceste destinații. Marea nu am văzut-o din avion, faptul că stăteam la culoar nu a ajutat în acest sens. Primul contact cu zona a fost în sătucul liniștit unde prietenii noștri (adevărați globetrotteri care au trăit lungi perioade de timp la Londra, Milano, Copenhaga sau Tokio) au o vilă franțuzească cu obloane și piscină. Și doi copii adorabili. Plănuiam să-i vizităm de vreo doi ani, dar n-am reușit până acum. Dar eram aici și dornici să explorăm orașul și plajele din împrejurimi – asta de a doua zi pentru că deocamdată voiam doar să ne cazăm la hotelul nostru din centru și să mâncăm ceva înainte ca fetița noastră să ne dea stingerea la ora 20.00.
La hotel, tapas. Pentru că bucătăria se deschidea doar la șapte seara. Și cea mică nu mai avea răbdare. Așa că am comandat tot meniul de tapas și la șapte și jumătate eram toți în pat, pregătiți de somn și de câteva videouri cu Johnny, Johnny, yes papa, așa de noapte bună.
Montpellier este un oraș universitar. Conducerea orașului, progresistă, a hotărât să fie gratis transportul în comun. Și cu ocazia asta au făcut tot centrul pietonal. Centrul-centru se numește Place de la Comedie și e un loc minunat care mie mi-a amintit atât de Centrul Vechi din București, cu clădiri interbelice și baruri cu terase peste tot, cât și de Clujul natal. Ca majoritatea orașelor din Franța, e murdar. Dar mult mai curat decât Toulouse sau Marseille. Nu e chiar la mare, e la vreo 10 km de mare, dar briza se simte până în oraș, vara. Am prins în fugă aceste amănunte de la Tudor, care venise de dimineață să ne bem cafeaua înainte de somnul de prânz al copiilor și de un barbeque by the pool la ei în grădină.
Impresia mea a fost de un oraș toropit de căldură. 33 de grade la mijloc de mai și niște clădiri ce păreau toate a fi muzee. Nu erau muzee pentru că, din loc în loc, la geamuri erau atârnate așternuturi la aerisit. Parcuri peste tot. Și locuri de joacă. Restaurantele cu ore stricte de funcționare. Prânzul între 12 și 14 aduna pe terase mulți clienți, fie și numai pentru prețurile bune la meniul zilei. Singura dată când am mâncat la amiază în oraș am nimerit la un restaurant georgian, cu influențe sovietice. Bună toată mâncarea, dar pe mine m-a impresionat porția de supă Soleanca. Știam, ba nu, mai mâncasem și știam că se face și cu mezeluri, însă asta de la Montpellier înota în bucățele de crenvurști. Erau crenvurști cu puțină supă. Colțunașii însă delicioși, alături de un sos din smântână cu mărar.
Ce am mai mâncat în cele trei zile cât am stat acolo? Două salate Caesar, una mai proastă ca alta, 18 stridii – bune și proaspete, cu lămâie, cu unt, cu oțet –, coaste de porc și legume la grill și cel mai bun burger acasă la Tudor și la Mira, făcut pe grill și montat între chifle cu emental, sosuri de două feluri, castraveți murați, roșie și salată verde. Plus cârnați și frigărui la grill, totul delicios! Dulciuri? Nu prea. Însă o notă de 10 pentru croasantele franțuzești. Nicăieri nu sunt atât de bune.
Așadar, la 10 km de Montpellier se află Marea Mediterană și o mulțime de plaje din care să alegi. Noi am ales prost pentru că ne-am dorit o plajă kids-friendly și am ajuns la un fel de Eforie Nord – Venus – Saturn. Bonus: pe drum înspre mare erau numeroase lagune unde familii întregi de păsări flamingo se simțeau ca acasă – o desfătare a ochiului cu roz, alb și albastru – albastru de la apă. Marea frumoasă cu intrare lentă și nisip, dar rece cu toată căldura de afară. O apreciere pentru proprietăreasa restauratului de la plajă, care, la peste 80 de ani, ne-a întâmpinat la ușa localului și ne-a condus până la masă, ne-a recomandat un file de pește proaspăt pentru fetiță și s-a încăpățânat să-i monteze singură scaunul de copii. Bine, poate avea doar 70 și ceva de ani, dar stătuse mult la soare.
În singura după-amiază cu nimic de făcut am fost la mall. Era prea cald pentru plimbări romantice cu căruciorul, iar la mall era aer condiționat. Mallul ne-a întâmpinat cu rahat de câine din loc în loc și cu toată populația de studenți veniți fie să-și facă cumpărăturile săptămânale la Monoprix, fie să profite de reducerile la haine (între 60 și 40%), fie să stea, ca și noi, la aer condiționat.
Montpellier, așa cum l-am găsit: întinzându-se leneș la căldura soarelui mult prea puternic pentru luna mai și ademenind nordicii cu plajele aflate la doar 10 km. Never say never. Până una alta, scriu aceste rânduri înainte de a mă urca în avionul de Luxemburg, unde, surpriză, e un val de caniculă. Pentru august, două săptămâni de data aceasta, tot în sudul Franței. Alt oraș. Altă distracție. Alt culcat la 20.30. Și, bineînțeles, alt articol – așa cum l-am găsit.
