Conform unei noi analize realizate de Oxford Economics, PepsiCo a susținut aproape 440.400 de locuri de muncă în SUA în 2024.
Concluziile studiului susțin faptul că gigantul din industria alimentară și-a evidențiat impactul asupra economiei americane de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, contribuind cu aproximativ 64,88 miliarde de dolari (56,99 miliarde de euro) la PIB-ul SUA în 2024.
Această cifră reprezintă aproximativ 0,22% din producția economică totală a SUA, scrie platforma esmmagazine.com. Steven Williams, vicepreședinte executiv și vicepreședinte al consiliului de administrație al PepsiCo, susține că în SUA, PepsiCo avea în 2024, un număr de aproximativ 144.500 de angajați.
Totodată, reprezentanții PepsiCo au precizat că impactul companiei asupra PIB-ului din America a depășit un miliard de dolari în 22 de state, evidențiind efecte semnificative în Texas, New York și Illinois.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.