FacebookTwitterLinkedIn

Electro-Alfa International a demarat lucrările pentru construirea unui parc fotovoltaic pe amplasamentul fostului depozit de cărbune al CET 2 Holboca, din municipiul Iași. Investiția se ridică la 34,6 milioane de lei, fără TVA, iar proiectul este derulat în baza unui contract încheiat cu Primăria Iași.

Noua centrală va avea o putere instalată de 9.801 kWp și va fi echipată cu peste 13.000 de module fotovoltaice, fiecare cu o capacitate de 750 Wp. Potrivit datelor companiei, instalația este estimată să producă, în medie, 9.849 MWh de energie electrică pe an din surse regenerabile.

Parcul va fi construit pe o suprafață de aproximativ 75.000 de metri pătrați, într-o zonă cu fostă utilizare industrială. Proiectul are ca obiectiv transformarea terenului aferent fostei infrastructuri de depozitare a cărbunelui într-o capacitate de producție de energie regenerabilă.

Lucrările sunt programate să se încheie în aproximativ nouă luni. Electro-Alfa International coordonează execuția prin divizia sa de Energie Verde, în calitate de lider al asocierii cu CRC Energy.

Din punct de vedere tehnic, investiția include panouri fotovoltaice, invertoare conectate la rețea, echipamente pentru protecție, comandă și măsurare, trei posturi de transformare și intervenții la stația de înaltă tensiune necesare pentru conectarea centralei la rețeaua electrică. Proiectul mai prevede implementarea unor sisteme SCADA pentru monitorizare și control, precum și infrastructura auxiliară necesară exploatării instalației.

Divizia Energie Verde a companiei furnizează servicii EPC pentru proiecte fotovoltaice, acoperind etapele de dezvoltare, proiectare, construcție, operare și mentenanță. Potrivit Electro-Alfa, în prezent sunt în execuție cinci parcuri fotovoltaice, localizate în București și în județele Alba, Bihor, Hunedoara și Iași.

Electro-Alfa International este listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București din martie 2026, sub simbolul EAI. Compania a atras în februarie, prin oferta publică inițială, 544,3 milioane de lei.

La momentul actual, capitalizarea bursieră a companiei depășește 3 miliarde de lei, echivalentul a aproape 580 de milioane de euro, potrivit datelor comunicate de companie. Evaluarea este cu aproximativ 82% peste nivelul înregistrat în perioada ofertei publice inițiale.

Electro-Alfa International are o experiență de 35 de ani în industria echipamentelor electrice de medie și joasă tensiune și în proiecte de inginerie, achiziții și execuție. Compania operează cinci unități de producție cu o suprafață cumulată de peste 35.000 de metri pătrați și are un centru propriu de cercetare și dezvoltare.

Portofoliul companiei include proiecte pentru infrastructura energetică, distribuția de energie, transportul feroviar, industria nucleară și sectorul energiei regenerabile. Electro-Alfa colaborează cu peste 500 de clienți din România și de pe piețele internaționale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.