Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători, în cooperare cu lucrătorii Poliţiei de Frontieră, au descoperit 121.800 de ţigarete deţinute cu încălcarea prevederilor legale, în urma unor controale efectuate, în zilele de 16 şi 17 iulie, pe baza analizei de risc, conform Autorităţii Vamale Române (AVR).
În data de 16 iulie 2026, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Otopeni, împreună cu lucrătorii Poliţiei de Frontieră, în urma efectuării analizei de risc, au selectat pentru control două persoane care călătoreau pe ruta Istanbul – Otopeni. În urma controlului au fost descoperite, sustrase de la vămuire, 18.400 de bucăţi ţigarete, diferite mărci. Acestea au fost reţinute în vederea confiscării, iar pasagerii au fost sancţionaţi contravenţional.
În data de 17 iulie 2026, inspectorii vamali din cadrul aceleiaşi structuri au verificat doi pasageri care călătoreau pe ruta Cairo – Atena – Otopeni, iar în urma acţiunii a fost descoperită cantitatea de 103.400 de bucăţi ţigarete, deţinute cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Produsele au fost reţinute de către AVR în vederea confiscării, iar faţă de persoanele implicate a fost întocmit un proces-verbal de constatare a infracţiunii, care a fost înaintat organelor de cercetare competente pentru continuarea demersurilor legale.
Reprezentanţii Autorităţii Vamale Române precizează că vor continua acţiunile de monitorizare şi control la punctele de trecere a frontierei, în vederea combaterii traficului ilicit cu produse accizabile şi a protejării intereselor financiare ale statului român şi ale Uniunii Europene.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.