Metaminds, companie românească de tehnologie pentru servicii digitale, a închis anul financiar 2025 cu o cifră de afaceri de 497,5 milioane de lei şi un profit net de 20,34 milioane de lei.
Rezultatele vin într-un an în care piaţa IT&C din România a crescut cu aproximativ 5%, compania consolidându-şi poziţia de partener strategic în dezvoltarea infrastructurii digitale naţionale. 2025 a marcat livrarea componentei de Cloud Intern din cadrul Cloudului Privat Guvernamental al României, un proiect cu miză strategică pentru serviciile digitale ale statului. Echipa Metaminds, formată din peste 70 de specialişti, a continuat, în paralel, implementarea unor proiecte de infrastructură critică pentru instituţii publice şi organizaţii strategice, cu accent pe modernizarea IT, securitate cibernetică şi platforme digitale esenţiale.
„Pentru noi, performanţa financiară nu înseamnă doar rezultate la final de an, ci capacitatea de a susţine dezvoltarea companiei pe baze solide. Rezultatele din 2025 reflectă o administrare prudentă a resurselor, o disciplină operaţională consecventă şi o atenţie permanentă asupra eficienţei”, a explicat Ramona Bâliş, CFO Metaminds
Anul a adus şi două certificări noi, ISO 37001 (sisteme de management anti-fraudă) şi ISO 50001 (managementul energiei), alături de includerea în clasamentul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creştere şi distincţiile “Best Partner of the Year” primite din partea Red Hat şi F5. Compania şi-a consolidat totodată nivelurile de parteneriat cu furnizori globali de tehnologie: Dell Titanium (cel mai înalt nivel), F5 Platinum Focus Partner, Fortinet Expert Partner şi Red Hat Advanced Partner.
„2026 marchează un pas natural spre sectoare unde AI-ul şi securitatea cibernetică devin infrastructură critică, nu doar instrumente de eficienţă. Urmează să aducem aceeaşi rigoare şi capacitate tehnică în sectorul de apărare şi siguranţă naţională”, spune Ovidiu Ghiman, CEO Metaminds.
Devenită cel mai mare integrator IT cu capital românesc, compania îşi construieşte strategia viitoare pe trei piloni: integrarea inteligenţei artificiale în capabilităţile de bază, extinderea către sectorul de apărare şi siguranţă naţională şi consolidarea expertizei tehnice şi a guvernanţei corporative. În zona de AI, Metaminds mizează pe o abordare pragmatică, modele specializate, construite pe datele şi procesele fiecărei instituţii, nu pe modele generice de mari dimensiuni, pornind de la premisa că valoarea reală a inteligenţei artificiale depinde de calitatea infrastructurii de date care o susţine.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.