Banca Angliei a avertizat că dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale generează riscuri tot mai mari pentru stabilitatea sistemului financiar, în condițiile în care investitorii mizează pe succesul acestei tehnologii, iar instituțiile financiare devin mai vulnerabile la atacurile cibernetice.
În raportul semestrial privind stabilitatea financiară, banca centrală a precizat că riscurile deja existente, evaluările ridicate ale acțiunilor, nivelul mare al datoriei publice și expansiunea creditării riscante acordate companiilor, continuă să reprezinte motive de îngrijorare. Noi riscuri au apărut însă de la publicarea ultimului raport: creșterea împrumuturilor contractate de investitori, inclusiv fonduri speculative, pentru achiziția de acțiuni, gradul ridicat de îndatorare al companiilor din domeniul AI și extinderea rapidă a capacităților AI de a produce efecte negative.
Banca Angliei consideră că, pentru ca investițiile masive în AI să se justifice, tehnologia trebuie adoptată pe scară largă și profitabil, infrastructura necesară trebuie dezvoltată eficient, iar companiile din sector să beneficieze în continuare de acces facil la finanțare. O reevaluare a perspectivelor industriei AI ar putea provoca scăderi importante pe piețele bursiere, amplificate de concentrarea investițiilor în câteva companii, de strategiile similare ale investitorilor și de utilizarea ridicată a efectului de levier.
Instituția avertizează și că sustenabilitatea datoriilor acumulate de companiile din domeniul AI va depinde de capacitatea acestora de a genera câștiguri viitoare, iar lipsa de transparență privind finanțarea lor ar putea agrava eventualele turbulențe financiare.
Pe partea de securitate cibernetică, Banca Angliei subliniază că nu este clar dacă AI avantajează mai mult atacatorii sau apărătorii sistemelor informatice, însă instituțiile financiare vor fi nevoite să actualizeze mult mai frecvent programele informatice, ceea ce poate genera, la rândul său, riscuri operaționale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.