FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat miercuri noi critici la adresa NATO, în deschiderea summitului Alianței de la Ankara, declarând că este „supărat” pe organizație și anunțând că a ordonat oprirea tuturor schimburilor comerciale cu Spania, pe care a calificat-o drept un „partener teribil” în cadrul Alianței.

„Nu vreau afaceri cu ei”, a spus Trump, referindu-se la Spania, una dintre țările europene pe care le acuză că nu au sprijinit suficient Statele Unite în conflictul cu Iranul.

Liderul de la Casa Albă și-a exprimat nemulțumirea și față de NATO, invocând atât poziția aliaților în timpul războiului cu Iranul, cât și disputa privind Groenlanda. Trump a reiterat că insula ar trebui să intre sub controlul Statelor Unite, afirmație respinsă imediat de premierul danez Mette Frederiksen, care a declarat că „Groenlanda nu este de vânzare”.

În ceea ce privește Orientul Mijlociu, Trump a afirmat că memorandumul de înțelegere privind încetarea ostilităților dintre SUA și Iran este „terminat”. Declarația vine după ce forțele americane au atacat peste 80 de ținte din Iran ca răspuns la loviturile asupra unor nave comerciale din Strâmtoarea Ormuz, iar Teheranul a susținut ulterior că a lovit baze militare americane din Kuweit și Bahrain.

În paralel, Washingtonul a reintrodus sancțiunile asupra exporturilor de petrol iranian, acuzând Teheranul că a încălcat înțelegerea semnată pe 17 iunie. Iranul respinge acuzațiile și susține că Statele Unite sunt responsabile pentru reluarea ostilităților.

Marți, la sosirea în Turcia, Trump declarase deja că a fost „foarte dezamăgit” de NATO și sugerase că ar putea reduce prezența militară americană în Europa. În ultimele luni, liderul american a criticat în repetate rânduri Spania, Italia, Germania, Franța și Regatul Unit, acuzându-le că nu au oferit sprijin logistic suficient în operațiunile desfășurate împotriva Iranului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai