Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că autoritățile ucrainene consideră incidentul produs în 5 iunie în Portul Constanța un caz izolat, cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic desfășurate de Federația Rusă în Marea Neagră.
Explicațiile au fost transmise oficial în răspunsul la întrebările formulate de ministrul Apărării, Radu Miruță.
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Apărării din Ucraina, în după-amiaza zilei de 4 iunie au fost pierdute comunicațiile cu patru drone navale de tip Sargan-3000, aflate în apropiere de Sevastopol, la aproximativ 250 de kilometri de litoralul românesc. Din acel moment, operatorii ucraineni nu au mai avut control asupra traiectoriei acestora și nu au reușit să restabilească legătura.
În dimineața de 5 iunie, la ora 09:54, Forțele Navale ale Ucrainei au informat partea română că dronele urmau să intre în secvența de autodetonare, însă lipsa comunicațiilor a făcut imposibilă anularea procedurii. La scurt timp după avertizare, echipele de intervenție din Dana 78 a Portului Constanța au fost evacuate, iar la ora 10:27 una dintre drone a explodat. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
Ulterior, alte trei explozii au fost semnalate în largul Mării Negre, una fiind observată de Garda de Coastă, iar celelalte două fiind raportate de nave comerciale aflate în zonă. După verificarea informațiilor primite de la partea ucraineană și din teren, autoritățile române au confirmat distrugerea tuturor celor patru drone.
În urma incidentului, România și Ucraina au convenit înființarea unui canal tehnic permanent de comunicare între forțele navale ale celor două state și au stabilit proceduri operative pentru schimbul rapid de informații privind riscurile din Marea Neagră.
Totodată, ministrul Apărării a solicitat oficial Kievului ca toate dronele navale lansate în Marea Neagră să fie programate să se autodetoneze exclusiv în zone sigure, aflate în afara ariilor de interes ale României, în cazul în care își pierd controlul asupra misiunii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.