FacebookTwitterLinkedIn

Pirelli a investit peste 1,4 miliarde de euro în România în cei 20 de ani de prezență industrială pe piața locală, iar operațiunile companiei au ajuns să susțină peste 5.000 de locuri de muncă, potrivit datelor prezentate de producătorul italian cu ocazia aniversării a două decenii de activitate în România.

Compania a organizat un eveniment la Ambasada Italiei din București pentru a marca aniversarea, prilej cu care reprezentanții săi au prezentat bilanțul investițiilor realizate și planurile pentru perioada următoare.

Prima anvelopă a fost produsă la fabrica din Slatina în 2006, iar unitatea deservește în prezent piața europeană, fiind specializată în producția de anvelope din segmentul Ultra High Performance. Fabrica include și o unitate destinată producției de anvelope utilizate în Formula 1.

„Fabrica din Slatina este complet integrată în strategia grupului pentru Europa și va avea un rol important în dezvoltarea producției de anvelope destinate mobilității electrice”, a declarat Livio Magni, Senior Vice President Region Europe Pirelli.

La rândul său, Davide Meda, CEO Pirelli Tyres România și Chief Technology Officer pentru Europa, a afirmat că dezvoltarea operațiunilor locale s-a bazat pe investiții constante în tehnologie și pe calificarea forței de muncă, ceea ce a permis transformarea platformei industriale de la Slatina într-un centru important de producție pentru grup.

Reprezentanții companiei au precizat că investițiile vor continua și în perioada următoare, fiind orientate către digitalizarea și automatizarea proceselor de producție, precum și către integrarea materialelor sustenabile.

Pirelli a evidențiat și colaborările dezvoltate cu universități din România pentru proiecte de cercetare și formarea viitorilor ingineri, precum și programele de responsabilitate socială derulate în ultimii 20 de ani.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.