FacebookTwitterLinkedIn

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat anul trecut despăgubiri pentru 1.181 de dosare de daună deschise în urma unor incendii produse la locuinţe, în baza asigurărilor facultative.

Dauna medie achitată pentru prejudiciile provocate de incendii locuinţelor asigurate a fost de aproximativ 10.500 de euro.

Temerile românilor sunt confirmate şi de rezultatele celui mai recent studiu sociologic realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) pentru UNSAR, potrivit căruia 1 din 2 români se teme că locuinţa sa ar putea fi afectată de un incendiu la un moment dat.

„Incendiile se numără printre cele mai severe riscuri pentru o locuinţă. În doar câteva minute, acestea pot provoca pagube importante, iar costurile de refacere pot depăşi cu mult resursele financiare ale unei familii. De aceea, protecţia financiară oferită de o asigurare facultativă poate face diferenţa între o situaţie dificilă şi posibilitatea de a reveni mai rapid la normalitate”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR.

Datele companiilor de asigurări Membre UNSAR arată că, în cazurile grave, pagubele produse de incendii pot ajunge la valori foarte ridicate. Reamintim că cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări facultative de locuinţă pentru daune provocate de un incendiu a fost de aproximativ 255 de mii de euro.

„Incendiile nu sunt evenimente izolate. În medie, în fiecare zi a anului trecut, peste 3 locuinţe care au fost devastate de incendii au fost despăgubite în baza poliţelor de asigurare. În faţa unui risc care poate genera pierderi semnificative, asigurarea facultativă rămâne una dintre cele mai eficiente soluţii de protecţie financiară”, a precizat Alina Bărbulescu, Coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

Anul trecut, companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de 209 mil. de lei pentru refacerea locuinţelor asigurate, cu 14% mai mult comparativ cu 2024. Cea mai mare parte a acestei sume – peste 94%, respectiv 197 mil. de lei – a fost acordată în baza asigurărilor facultative de locuinţă, în creştere cu 20% faţă de anul anterior.

În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, reprezintă 22 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.