FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Energiei a efectuat plăţi de peste 81,8 mil. de euro în cadrul proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), până la 5 iunie 2026, iar alte 90 de cereri de transfer, cu o valoare cumulată de aproximativ 136 mil. de euro, se află în curs de procesare.

Conform datelor prezentate de minister pe pagina de Facebook, valoarea plăţilor efectuate până la 5 iunie este mai mare cu aproximativ 5,7 mil. de euro faţă de nivelul înregistrat la 29 mai 2026.

În perioada 29 mai – 5 iunie 2026 au fost autorizate şi plătite 12 cereri de transfer aferente proiectelor finanţate prin PNRR.

Valoarea totală a plăţilor cumulate către beneficiari de la începutul implementării programului se ridică la aproximativ 303 mil. de euro.

Din totalul cererilor aflate în curs de procesare, cinci dosare, în valoare de circa 3,1 mil. de euro, au fost depuse în anul 2024, 44 de dosare, în valoare de aproximativ 80,8 mil. de euro, provin din anul 2025, iar 41 de dosare, cu o valoare cumulată de circa 52,1 mil. de euro, au fost depuse în anul 2026.

Valoarea disponibilă pentru depunerea unor noi cereri de plată este de aproximativ 390 mil. de euro.

„Implementarea proiectelor finanţate prin PNRR îşi continuă evoluţia accelerată, astfel încât fondurile disponibile să fie valorificate în termen şi cu impact real asupra proiectelor aflate în implementare”, se mai arată în informarea publicată de Ministerul Energiei. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.