FacebookTwitterLinkedIn

Grupul american General Mills a ajuns la un acord pentru vânzarea rețelei de magazine Häagen-Dazs din China continentală către un consorțiu de investitori care include brandul chinez de ceai Ningji, într-o tranzacție ce reflectă schimbările profunde din piața de consum a celei de-a doua economii mondiale.

Potrivit companiei, citată de ABC News, cumpărătorii vor obține drepturile exclusive de operare a brandului Häagen-Dazs în segmentul gelateriilor și al produselor-cadou din China continentală. General Mills va continua însă să comercializeze produsele Häagen-Dazs prin canalele de retail și food service.

Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită, iar finalizarea acesteia este așteptată până la sfârșitul anului.

Deși grupul american nu a precizat câte unități operează în China, raportul anual al companiei arată că Häagen-Dazs deține la nivel global 332 de gelaterii. De partea cealaltă, Ningji este unul dintre cele mai dinamice lanțuri de băuturi din China, operând aproximativ 3.000 de magazine după lansarea sa în 2021. Compania a atras finanțări inclusiv de la ByteDance, proprietarul TikTok, și fondul de investiții Shunwei Capital.

Analiștii consideră că tranzacția reflectă dificultățile întâmpinate de brandurile occidentale premium pe piața chineză. Potrivit specialistului în consum Yaling Jiang, Häagen-Dazs a continuat să practice prețuri premium fără să ofere suficientă relevanță culturală pentru consumatorii locali.

În plus, preferințele consumatorilor s-au schimbat, iar înghețata tradițională, cu un conținut ridicat de grăsimi, pierde teren în fața produselor mai ușoare și a sortimentelor de gelato.

Tranzacția se înscrie într-un trend mai amplu prin care companiile occidentale aleg să transfere o parte din operațiunile din China către investitori locali. Pe fondul încetinirii economiei și al consumului mai prudent, grupuri precum Starbucks și Restaurant Brands International au încheiat recent parteneriate similare cu fonduri chineze pentru dezvoltarea afacerilor locale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.