Peste 56 de țări, în special membre ale Uniunii Europene și ale NATO, au denunțat luni la ONU comportamentul „inacceptabil” al Rusiei după prăbușirea unei drone pe o clădire la Galați în România, săptămâna trecută, conform unei declarații citite de ministrul român de externe, Oana Țoiu.
În cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, convocată la solicitarea României după prăbușirea unei drone militare rusești peste un bloc de locuințe din Galați, ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a respins categoric afirmațiile reprezentantului Federației Ruse, care susținea că nu există dovezi privind proveniența aparatului de zbor.
Șefa diplomației române a declarat că investigațiile tehnice efectuate de autoritățile competente indică fără echivoc originea rusească a dronei. Potrivit acesteia, concluziile specialiștilor se bazează pe analiza fragmentelor recuperate de la locul impactului.
Oana Țoiu: „Așa cum ne protejăm pământul, apa și aerul, trebuie să protejăm și faptele. Acestea riscă să fie prost interpretate. Uneori, cei care nu au argumente ca să-și explice comportamentul încearcă să fugă de responsabilitate și încearcă să schimbe adevărul cu propriile povești.”
În intervenția sa, ministrul Afacerilor Externe a acuzat Federația Rusă de încălcarea normelor dreptului internațional și a evidențiat ceea ce a descris drept un paradox al actualei arhitecturi instituționale a ONU.
Oana Țoiu: „Suntem încă o dată confruntați cu un mare paradox: îi căutăm pe responsabili în acest Consiliu în care Federația Rusă, ca membru permanent, ar trebui să asigure respectarea Cartei ONU și vedem că ea este agresorul.”
Potrivit oficialului român, raportul tehnic realizat de experții naționali arată că drona care a lovit imobilul din Galați este un model Geran 2 produs în Rusia, concluzie fundamentată pe examinarea resturilor aparatului recuperate după incident.
În marja participării la Consiliul de Securitate, Oana Ţoiu a avut o întrevedere cu preşedinta Adunării Generale a ONU.
Oana Țoiu: „O discuţie excelentă cu Annalena Baerbock, preşedinta Adunării Generale a ONU. Am informat-o cu privire la incidentul cu drona şi la sesiunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, convocată la cererea României.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.