FacebookTwitterLinkedIn

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce.

Președintele a spus, înainte de decorare, că, în prezent, cuvântul „excepțional” este perceput diferit.

Nicușor Dan: „Dacă ne uităm la știri, ieri vedem că s-au întâmplat 100 de lucruri excepționale. Am pierdut un simț al măsurii în limbă.”

În discursul său, șeful statului a subliniat caracterul excepțional al performanțelor realizate de marea campioană.

Nicușor Dan: „Dumneavoastră ați făcut ceva excepțional. Dacă lumea, după 50 de ani, își aduce aminte, dacă multe fetițe din lume își doresc să fie Nadia Comăneci, înseamnă că ce ați făcut e cu adevărat excepțional”, conform Agerpres.

Președintele a evidențiat a spus că parcursul Nadiei Comăneci a arătat că nu e suficient să ai talent, iar în prezent în societate se caută satisfacții rapide, ca „din 100 de click-uri să ajungi campion olimpic”. Nicușor Dan a afirmat că este nevoie de multă muncă pentru rezultate care contează.

La rândul său, Nadia Comăneci și-a amintit de începuturile sale, când era „o fetiță de șase ani care și-a descoperit pasiunea în sala de gimnastică”, timidă, dar curajoasă. Ea a spus că dorește ca „Anul Nadia Comăneci” să transmită copiilor modul de a-și găsi pasiunea și a afirmat că sportul a fost pentru ea o „ușă”, prin care s-a întâlnit cu soțul ei.

Nadia Comăneci: „Sportul ne conectează pe toți, sportul vorbește aceeași limbă.”

Distincția i-a fost oferită la propunerea președintelui Agenției Naționale pentru Sport, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, „în semn de înaltă recunoștință, prețuire și mândrie pentru dăruirea și profesionalismul de excepție cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenței umane și înscriindu-și numele în patrimoniul sportiv și identitar al României”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.